CASA LUX Prima platformă de amenajări din România
Relaxare totală în stil contemporan, în această casă de oaspeți din Lituania

Relaxare totală în stil contemporan, în această casă de oaspeți din Lituania

Clădirea impresionează prin forma neregulată a pereților de sticlă, care trădează dorința de a valorifica la maximum peisajul, dar și lumina naturală

Un design contemporan cu tușe naturale și care se bucură total de lumina naturală creează o amenajare de lux confortabilă și primitoare, care favorizează relaxarea totală, într-o vilă amenajată drept casă de oaspeți, într-o zonă turistică din Lituania.

Construcția a fost ridicată de puțin timp, într-un stil contemporan contrastant cu cel al clădirii în care locuiesc proprietarii. Juxtapunerea celor două clădiri cu stiluri arhitecturale diferite a fost total voită, continuitatea contrastelor regăsindu-se în modul în care au fost amenajată, cu piese de mobilier de la Galbiati Arreda croite pe măsura stilului său.

O casă construită cu pasiune pentru lumină

Exteriorul pe care această casă de oaspeți îl are frapează prin forma neregulată a ferestrelor, care trădează dorința arhitecților de a valorifica la maximum peisajul, dar și lumina naturală. La parter, se ghicesc prin ferestrele imense o zonă de relaxare perfect dezvoltată, precum și livingul deschis spre bucătărie. Etajul este alocat în întregime zonei pentru odihnă.

Zona de relaxare este punctul forte în această casă de oaspeți, aici regăsindu-se o piscină interioară, spa, saună, baie turcească și zonă pentru masaj. Liniile drepte și clare sunt complimentate prin culori neutre deschise, dar și de lumina naturală care pătrunde prin pereții de sticlă ai acestui sector de casă.

Accentele de lemn natur contrastează cu aspectul bine finisat al pietrei, în zona de saună, în timp ce piscina oferă o vedere panoramică asupra parcului.

Tușe contemporane și note naturale

În living și dining, lumina însuflețește atmosfera, într-un mediu populat cu piese din materiale naturale – precum lemnul – și nuanțe pastelate de albastru petrol și bej, în textilele care îmbracă încăperea, respectiv canapele, draperii, covor.

Accentele metalice și suprafețele plane, simple, neutre creează un contrast contemporan, imprimând personalitate spațiului.

Albastrul se continuă în zona de dormit – două dormitoare scăldate și ele în lumina naturală care intră prin pereții transparenți.

Galbiati Arreda a furnizat mobilierul, finisajele și corpurile de iluminat pentru această casă de oaspeți, precum și operele de artă create de tineri artiști, alese de designerul Oxana Maleeva de la Artapart. Printre brandurile folosite pentru interior se numără Minotti, Poliform, Flou, Natevo, Desiree, Kartell, Tisettanta, Pedini, Meridiani, Kerakoll sau Gessi. Flos, Penta și Fontana Arte au asigurat corpurile de iluminat, iar Decortex din Florența a creat draperiile și alte textile necesare. Cât privește piesele de mobilier care au fost create pe măsură, acestea provin de la Officine Galbiati.

Foto: Galbiati Arreda

Distribuie articolul pe: