Victor Hugo designerul. Abilitățile necunoscute ale celui care a scris „Mizerabilii”

Victor Hugo, născut în 26 februarie 1802, este cunoscut în întreaga lume pentru romanele sale, dar simpla vizită în casele sale ar arăta fanilor și alte laturi ale sale: fotograf, pictor și decorator cu o aplecare pentru cultura chineză. Apartamentul pe care Hugo l-a închiriat în centrul Parisului și casa de pe Insula Guernsey din Canalul Mânecii alcătuiesc acum Muzeul Victor Hugo, unde talentele ascunse al scriitorului sunt ilustrate pe deplin.

Apartamentul pe care Hugo l-a închiriat în Place des Vosges din centrul Parisului este una dintre proprietățile unde scriitorul și-a exercitat abilitățile de designer. Casa Hauteville de pe insula Guernsey – unde a stat în timpul exilului, din 1856 până în 1870, iar apoi s-a întors în 1872, 1875 și 1878 – a fost complet renovată și decorată tot de el.

Apartamentul din Paris vorbește despre viața și opera lui Hugo

Apartamentul închiriat de Victor Hugo în inima Parisului, situat la etajul 2 al unei clădiri cu șase etaje din fostul Place Royal, actual Place des Vosges. Locuința este o incursiune în viața lui Hugo prin intermediul mobilei, al obiectelor și operelor sale de artă sau care au legătură cu scrierile sale.

Prima încăpere – anticamera îmbrăcată în damasc auriu – ne oferă o idee despre viața lui Victor Hugo până la primul său succes literar. Este un loc în care se găsesc lucrări pictate de rude sau de prieteni ai săi, dar și altele care amintesc că Victor Hugo a fost faimos de la o vârstă fragedă în toate cele trei domenii ale literaturii: poezie, teatru și proză.

Camera de studiu amenajată după întoarcere din exil, în 1870, oferă o altă incursiune în culoare: verdele pereților este completat de mobilier și artă: biroul în picioare instalat de Hugo spre sfârșitul vieții sau portretul său realizat de Léon Bonnat și Bustul eroic de Rodin.

Apartamentul are un loc special pentru pasiunea asiatică a scriitorului: decorațiunile asiatice pot fi văzute în Salonul Chinezesc. Un lucru mai puțin știut este că pereții încăperii sunt placați cu panouri proiectate chiar de Victor Hugo și pictate cu ajutorul unui meșter local. Masa de toaletă și scaunele doamnei Hugo din dormitorul ei de la Hauteville completează setul, alături de o masă care i-a aparținut pe rând lui Lamartine, Dumas, Sand și apoi Hugo, fiind un obiect proiectat de Hugo și destinat inițial destinat unei licitații caritabile pentru copiii săraci din Guernsey.

Pasiunea lui Hugo pentru mobilierul gotic este evidentă în apartamentul său din Paris, el căutând adesea cufere vechi și mobilă din perioadele Haute Epoque și Renaștere pe care le demonta și le reasambla pentru a se potrivi imaginației sale. Astfel, o ușă a devenit o masă, cuferele au devenit bufete sau bănci, tambururile au devenit inele pentru lumânări, iar picioarele meselor au devenit coloane pentru a da mobilierului un aspect gotic. O parte dintre acestea se regăsesc în camera de zi din apartamentul său din Paris.

Casa din Hauteville și dezvoltarea unei noi imagini

Casa Hauteville l-a găzduit pe Victor Hugo timp de aproape 15 ani, în timpul exilului său, ani decisivi pentru modelarea personalității politice a lui Victor Hugo și consolidarea imaginii scriitorului proactiv, republican, adversar aprig al celui de-al Doilea Imperiu.

Cu pereții săi placați cu faianță Delft și cu șemineul său monumental îmbrǎcat în ceramicǎ, sufrageria este cea mai spectaculoasă cameră din această casă. Este, de asemenea, camera în care se regăsește cel mai intens simbolism, inclusiv prin motto-uri și inscripții.

Scriitorul și familia sa și-au primit oaspeții în cele două saloane mari (roșu și albastru) cu decor somptuos în stil chinezesc. Aceste camere de recepție de la etajul întâi al Casei Hauteville erau decorate bogat, cu un balcon lung deschis spre grădină și mare. Culorile lor, albastru și roșu, aminteau de cele ale Palatului Masserano din Madrid, unde Hugo a stat în copilărie.

Salonul Roșu evocă atmosfera marilor drame romantice ale lui Victor Hugo: acoperit cu damasc purpuriu, decorat cu patru tapiserii strălucitoare, brodate cu mărgele de pietre. Filtrată de perdelele grele și difuzată de incredibilul perete de sticlă mată, lumina se reflectă și pe mătasea albă chinezească cu broderie colorată care acoperă ușa și formează o eșarfă deasupra șemineului. Salonul Albastru, decorat cu damasc, este, de asemenea, decorat cu tapiserie cu mărgele. Obloanele sale au fost pictate de Charles Hugo (al doilea fiu al lui Victor Hugo), iar ușile duble se deschid spre grădina de iarnă.

Biblioteca de la etaj conține cărți pe care poetul a ales să le lase în casa sa de exil. Aceasta oferă acces la Galeria Stejarului și oferă un pasaj simbolic către etajul al treilea.

Galeria Stejarului a fost concepută ca apartament privat al lui Victor Hugo, unde erau dormitorul și biroul său. Compusă din tâmplărie, tapiserii antice și piele împodobită cu cuie de cupru, această galerie este plină de simbolism, opunând ziua și noaptea, lumina și umbra, munca și visele, viața și moartea. Totuși, această cameră, care este probabil cea mai spectaculoasă din casă, nu a fost aproape niciodată folosită de scriitor.

Camera Tapiseriilor își datorează numele draperiilor încadrate de lambriuri de stejar. Se desfășoară în jurul unui șemineu monumental, ascunzând fostul studio de fotografie din stânga. Pe șemineu se află două sculpturi: una cu Sfântul Ioan, privind spre cer, și cealaltă cu Sfântul Pavel ținând o carte și o sabie. Acestea par să reprezinte cele două puncte focale ale vieții poetului, între contemplare și lupta pentru idealurile sale prin scrisul său.

Apoi, ajungem la sera cu două etaje pe care Victor Hugo a construit-o în 1858, o extensie cu structură din lemn care se sprijină pe fațada casei. În parterul amenajat ca „atelier” sau cameră de fumat, un bufet mare din lemn, proiectat chiar de Victor Hugo, domină camera.

La înălțime, unde panorama înseamnă inspirație

Anticamera de sub streașină a fost primul birou al lui Victor Hugo. Încă din 1856, a transformat o parte din mansardă în propriul său spațiu. Aici a scris prima parte a romanelor Legenda secolelor și Mizerabilii.

Pereții înclinați și canapelele de sub ei sunt acoperite cu pâslă imprimată, cu un spalier de lemn cu un model floral. Tavanul este acoperit cu o brocart galben auriu. În fața locului unde a lucrat se află desenul „Ecce Lex” (Spânzuratul), un protest la adresa pedepsei cu moartea. În perioada petrecută în Jersey, acesta a fost întotdeauna atârnat în biroul poetului.

Dispunerea sub streașină asemăna spațiul cu o cabină de navă, cu vedere la deal și la mare printr-o fereastră cu cornișă. Hugo a folosit această cameră până în 1865. Inițial, nu avea aproape nicio mobilă: un pat pliant, un scaun, un dulap lăcuit pe un raft și uneori un birou. În 1864, a adăugat panouri din lemn gravate și pictate pe ușile triunghiulare ale dressingului și ale dulapului, precum și sub ferestre.

Între 1861 și 1862, Victor Hugo a continuat să dezvolte ultimul etaj prin construirea unei camere complet vitrate pe acoperiș. Acest punct de belvedere – cum îl numea el – era o extensie a biroului său și care a devenit apoi anticameră, devenind emblema casei și fiind un loc ideal pentru scris. Canapelele etajate, acoperite cu covoare turcești, ascund panta acoperișului, iar plăcile ceramice din partea inferioară a peretelui, o sobă de faianță și câteva oglinzi alcătuiesc întregul mobilier.

O operă de artă în sine, casa a fost locul de naștere al unora dintre cele mai mari capodopere ale lui Victor Hugo, inclusiv Legenda secolelor, Mizerabilii, Oamenii mării, Omul care râde și Teatrul în libertate.

Casa a fost donată orașului Paris în 1927 de nepoata sa, Jeanne Hugo-Négreponte, și de copiii nepotului său, Georges, Jean, Marguerite și François Hugo. Astăzi, este deschisă publicului, oferind vizitatorilor o experiență unică, de la umbrele parterului și până la lumina ultimului etaj.