CASA LUX Prima platformă de amenajări din România
Când confortul contemporan arată ca o cabană și se simte ca o vilă de lux

Foto: Rafael Soldi

Când confortul contemporan arată ca o cabană și se simte ca o vilă de lux

Unele case reușesc să combine confortul unei cabane cu eleganța dintr-o vilă de lux contemporană, iar acest proiect din West Seattle (Statele Unite) este exemplul relevant. Locuința, construită în 1958, a fost complet reamenajată pentru a răspunde nevoilor unei familii moderne, fără să piardă farmecul arhitecturii originale.

Casa este amplasată pe o stâncă, ceea ce îi oferă o vedere largă asupra împrejurimilor. Renovarea a fost realizată de studioul SHED Architecture, iar arhitectul original al casei a fost Al Bumgardner, unul dintre cele mai importante nume ale arhitecturii din Seattle.

Noul proiect a păstrat spiritul casei, dar a adăugat mai multă lumină, confort și funcționalitate.

Un design cald, luminos și funcțional

În timpul renovării, arhitecții au pus accent pe spații deschise și pe conectarea interiorului cu peisajul din exterior.

Pereții au fost repoziționați pentru a permite luminii naturale să pătrundă mai ușor în casă, iar ferestrele mari să pună în valoare peisajul sălbatic din jur.

Bucătăria a fost complet regândită. Un perete a fost eliminat pentru a crea o legătură mai bună cu zona de zi și a oferi deschidere spre peisajul exterior. Mobilierul realizat la comandă, insula din marmură Nero Marquina și colțul special pentru cafea transformă spațiul într-un loc stilat și practic pentru viața de zi cu zi.

Lemnul joacă un rol important în amenajare. Stejarul alb este combinat cu elementele originale din cedru și brad, iar mixul de texturi oferă casei o atmosferă caldă și relaxată. Marmura adaugă accentele premium, subliniate prin echilibrul pe ansamblu al designului și al vechii arhitecturi a clădirii.

Detalii care dau personalitate casei

Dormitorul principal și băile au fost și ele reorganizate, devenind zone în care confortul și intimitatea se desfășoară în mediu contemporan. Lemnul și marmura au luat locul vechilor plăci ceramice cenușii, monocromatismul fiind înlocuit de alternanța dintre nuanța caldă a lemnului și accentul albastru al pereților din dormitor.

Șemineul care leagă dormitorul de living a fost redesenat și finisat cu plăci ceramice lucioase, iar oglinzile și luminatoarele interioare distribuie lumina naturală, ajutând la construirea atmosferei calme și confortabile.

În zona destinată copiilor, două băi mici au fost transformate într-un spațiu mai eficient și mai ușor de folosit. Fiecare detaliu a fost gândit pentru a combina funcționalitatea cu estetica modernă.

Amenajarea este completată de tapet decorativ, plăci ceramice cu modele îndrăznețe și piese de mobilier care se integrează ca stil și textură, construind personalitatea casei prin piese tradiționale precum covorul cu motive marocanesau elemente iconice precum canapelele Mah Jong ori scaunul Eames.

Astfel, decorul reflectă personalitatea proprietarilor și experiențele lor de viață și amintirile acumulate în diferite colțuri ale lumii.

O casă cu suflet

Casa păstrează istoria și stilul original al arhitectului Al Bumgardner, adaptate stilului de viață actual. Cu eleganța unei vile moderne și atmosfera relaxată a unei cabane primitoare, vila este ceea ce își doresc proprietarii să fie – un refugiu cu arhitectură valoroasă îmbrăcată în amintiri personale.

Foto: Rafael Soldi

Distribuie articolul pe: