Muzeul plăcilor de majolică din Palermo sau cum arta maură a modelat meșteșuguri europene

Una dintre cele mai mari colecții din Europa de plăci de majolică deschise publicului se află într-un muzeu din Palermo. Peste 5.000 de bucǎți de ceramicǎ tradițională napoletană și siciliană, datând de la începutul anilor 1500 până la începutul anilor 1900, acoperă fiecare perete al apartamentului situat pe etajul principal al Palazzo Torre Pirajno, complet mobilat și ocupat chiar de colecționar.

În inima Kalsei, vechiul cartier arab al orașului Palermo, se află o clădire istorică din secolul al XVI-lea – Palazzo Torre Pirajno. La parter se află Museo delle Maioliche – Stanze al Genio, un muzeu de ceramică tradițională pictatǎ manual.

Numele muzeului este inspirat de Fontana del Genio (Fântâna Geniului) din Palermo, aflată în apropiere, dar și de o formă de artă tradițională locală cu istorie îndleungată. Majolica desemnează o formă de artă specifică sudului Italiei, născută din interacțiunea influențelor spaniole provenite din Mallorca (de unde și denumirea de majolică) cu meșteșugul ceramicii adus în Sicilia de către arabi, în secolul al IX-lea.

O istorie variată se reflectă în colecția din mii de bucățele de ceramică

Colecția este împărțită în cele opt camere ale casei-muzeu, în funcție de epoca și proveniența lor geografică. Plăcile de diferite culori și forme, de la motive geometrice și vegetale la figuri umane, au fost produse în principal în Campania și Sicilia între secolele al XV-lea și al XIX-lea. În perioada producției lor, acestea au fost folosite aproape exclusiv ca pardoseli în casele aristocrației, comunităților religioase și clasei de mijloc înstărite.

Plăcile siciliene sunt extrem de diverse și trasează istoria producției de plăci timp de câteva sute de ani. Două săli ale muzeului le sunt dedicate, plăcile fiind diferite prin culorile intense ale cărămizilor: verde strălucitor, galben și albastru, întotdeauna conturate cu o linie pictată cu mangan. Cărămizile mici sunt tipice producției din secolul al XVII-lea, cu flori mari și frunze cărnoase, descoperite în timpul restaurării palatului Torre di Pirajno, și panourile decorative din secolul al XVIII-lea cu motive vegetale complexe unde se ascund păsările.

Colecția de cărămizi produse în Burgio este una dintre cele mai mari, datorită în parte achiziției a două colecții din orașul Agrigento. Este reprezentată întreaga istorie a pavajelor din Burgio, un oraș mic și bogat în lut, cărbune și apă. Printre numeroasele exponate, se află fragmente din secolul al XVI-lea, pictate în albastru și alb cu elemente vegetale și geometrice stilizate; un panou cu o secțiune de pavaj decorată cu un motiv mare împletit de panglici și flori, păsări și scoici sau exemple de pavaje neoclasice.

Plăcile de pardoseală din Caltagirone, unul dintre cele mai vechi centre ceramice din estul Siciliei, sunt și ele bine reprezentate. Sunt expuse mici cărămizi din secolul al XVI-lea, numite tozzetti, vopsite în albastru și alb și asamblate cu cărămizi de teracotă; panouri cu plăci de pardoseală din secolul al XVIII-lea, cu decorațiuni dense cu plante și animale, ca și cum meșteșugarul s-ar fi temut să lase vreun spațiu gol.

Mai puține la număr, dar la fel de semnificative, sunt artefactele din Trapani, Collesano și Sciacca – cărămizi mici cu decorațiuni florale și geometrice simple, caracterizate prin nuanțe intense de albastru și verde și un stil de pictură neglijent. Plăcile bipartite în alb și verde, împodobite cu motive florale simple, împletituri și clopoței, indică producția din atelierele din Collesano, mic centru ceramic din Munții Madonie influențat de cultura din Palermo.

Cărămizile albastre și albe din Sciacca sunt distinctive, cu motive vegetale, împletituri, sulițe și cornucopii care imită decorarea artefactelor din porțelan. Alteleau o policromie mai vibrantă și o bogăție mai mare de motive decorative, cum ar fi măști, peisaje, motive vegetale și împletiri, dispuse pe patru cărămizi.

Colecția este recentă, dar locația nu

Palatul, deținut inițial de familia Fernandez di Valdes, a fost ulterior deținut de familia Torre-Benso în secolul al XVIII-lea, iar apoi de familia Pirajno. A fost complet renovat de-a lungul anilor și restaurat la vechea sa splendoare din secolul al XVIII-lea. Prin această intervenție, decorațiunile originale – ascunse de straturi groase de tencuială – și cea mai mare parte a pardoselii au ieșit la iveală.

Colecția de plăci de maiolică a început să prindă contur destul de recent, când proprietarul Pio Mellina – care colecționa plăci de la vârsta de unsprezece ani – a decis, în 2008, să deschidă colecția publicului.

Pentru a sprijini conservarea și vizitarea colecției și pentru a face publicul conștient de patrimoniul istoric și cultural dobândit de-a lungul timpului, a fost fondata Asociația Culturală Stanze al Genio, care se implică în muzeul.

Colecția continuă să crească, iar fiecare placă de maiolică spune povestea unei epoci, a unei culturi și a unei părți din istoria Italiei. Acum este accesibilă colecționarilor, pasionaților, persoanelor curioase și oricui este interesat să descopere istoria bogată și complexă a maiolicei.