CASA LUX Prima platformă de amenajări din România
Batumi Tower, ciudata clădire cu un carusel încorporat

Foto: Profimedia

Batumi Tower, ciudata clădire cu un carusel încorporat

Batumi Tower din Georgia – o construcție în principal din beton și cu o înǎlțime de 200m, cu o roată panoramică încorporată în structurǎ – are o poveste controversatǎ. Finalizat în urmǎ cu 14 ani printr-o investiție consistentă, nu a avut nicio utilitate mai mult de zece ani. Din 2024, a intrat în renovǎri pentru a căpăta în final un rost, urmând să devină hotel de lux.

Cunoscut și sub numele de Turnul Universității Tehnologice Batumi, acest zgârie-nori din Batumi a fost cea mai înaltă clădire din regiunea Caucazului, în 2012, când a fost finalizat. Proiectat în stil modernist de către grupul internațional Metal Yapi (același care a realizat și gara din orașul belgian Mons, proiectată de Santiago Calatrava) este, în prezent a doua cea mai înaltă clădire din Georgia, după Alliance Centropolis A (care a atins 210 m la finalizare). 

Design modernist la înălțime

Turnul are un design modernist și este deosebit pentru roata panoramică încorporată în fațada sa la înălțimea de o sută de metri, poziționată într-un colț al clădirii. Ferestrele sunt aranjate în dungi verticale, alternând aleatoriu, în timp ce o linie diagonală de beton separă diferite secțiuni ale fațadei, adăugând interes vizual și subliniind designul geometric al clădirii.

Forma turnului de 35 de etaje a fost comparată cu Piramida Transamerica (zgârie-nori modernist din San Francisco, finalizat în 1972), având un design similar, asemănător unei piramide. Structura se ridică din două clădiri adiacente cu mai multe etaje, care servesc drept hol al turnului. Întregul complex se întinde pe două adrese și include o parcare supraterană.

Ambele clădiri alăturate din complex au un design similar, cu fațade din beton alb și sticlă albastră. Cea mai mică dintre ele include o copertină futuristă care funcționează ca zonă de parcare cu valet, în timp ce clădirea mai înaltă servește ca spațiu secundar de birouri.

Soarta Batumi Tower se clarifică, în final

Turnul are o istorie controversată. Mai multe companii și personalități georgiene proeminente au pledat pentru ca acesta să funcționeze ca un centru educațional, dar propunerea s-a confruntat cu critici semnificative. Pe fondul acestora, turnul a fost lăsat în mare parte abandonat, înainte de a fi vândut de guvern pentru dezvoltarea unui hotel, în urmă cu doi ani.

În 2015, clădirea a fost scoasă la licitație, pe fondul speculațiilor că va fi renovată și transformată într-un hotel. Începând cu 2024, a intrat în renovare, mai multe etaje fiind deja finalizate. Cei care au cumpărat-o marchetează locația punând pe accent pe locația deosebită: aproape de mare, cu vedere la munți și la coasta Mării Negre din fiecare cameră ai parte de o panoramă de vis.

Cu un design arhitectural exclusivist, Turnul Batumi a devenit deja un simbol al orașului, oferind de la înălțime nu doar oa rhitectură aparte, ci și o imagine de ansamblu asupra orașului Batumi.

Foto: Profimedia

Distribuie articolul pe: