Într-o zonă exclusivistă din Miami, cu vedere directă către Biscayne Bay și oraș, se află una dintre cele mai spectaculoase reședințe din zonă. Este o vilă de lux în stil modern, unde confortul înseamnă tavane înalte, sisteme inteligente, facilități pentru accesul bărcilor și vedere panoramică, într-un concept în care fostul pilot de formula 1 Eddie Irvine a investit milioane de dolari. Proprietatea a fost proiectată de arhitectul Max Strang, cunoscut pentru stilul său modern și pentru modul în care integrează natura în design. Casa are șase dormitoare spațioase, șapte băi și un birou privat, dar și sală de cinema proprie. Spațiile sunt mari, luminoase: tavanul înalt din zona de living oferă volum zonei și spațiu pentru iluminat sculptural. Culorile neutre deschise din interior susțin ideea relaxării la doi pași de apă, într-un mediu care favorizează socializarea, cu canapele largi și insulă de bucătărie impresionantă, care transformă gătitul într-o activitate de grup. Eleganța este adusă prin accentele aurii, de metal periat, care completează materiale prețioase precum marmura din zona bucătăriei ori lemnul închis. Exterioare de lux, pentru o vilă de lux La exterior, proprietatea impresionează prin zonele ample dedicate relaxării. Există o piscină generoasă, un foișor umbrit și mai multe spații de lounge unde te poți bucura de aerul cald din Florida. Unul dintre cele mai spectaculoase locuri este terasa de pe acoperiș, care oferă o vedere de 360 de grade asupra Biscayne Bay și asupra orașului Miami. Priveliștea este impresionantă atât ziua, cât și noaptea. Casa este construită cu accent pe sustenabilitate și siguranță. Dispune de sisteme eficiente energetic, ferestre rezistente la uragane și tehnologie smart home care permite controlul iluminatului, temperaturii și sistemului de securitate direct de pe telefon sau tabletă. În plus, proprietatea include un lift pentru bărci, capabil să susțină iahturi de până la 18 metri, un detaliu important pentru o locuință exclusivistă aflată pe malul apei. Terenul, cu o suprafață de 526 de metri pătrați, a fost cumpărat de Irvine în 2020. După ce a investit milioane pentru a construi această casă personalizată, fostul pilot a decis să o scoată la vânzare, pentru suma de 27,6 milioane de lire sterline. Eddie Irvine, originar din Irlanda de Nord, și-a făcut debutul în Formula 1 în 1993, alături de echipa Jordan Grand Prix, reușind să obțină un punct chiar la prima sa cursă, în Japonia. De-a lungul carierei, a devenit cunoscut pentru stilul său curajos și agresiv de pilotaj. A urcat pe podium de 26 de ori și a câștigat patru curse. Cel mai bun sezon al său a fost în 1999, când concura pentru Scuderia Ferrari. După accidentarea colegului său, Michael Schumacher, Irvine a preluat rolul principal în echipă. A câștigat patru curse în acel sezon și a fost foarte aproape de titlul mondial, pierzând campionatul la doar două puncte diferență. S-a retras din Formula 1 la finalul sezonului 2002, după care s-a concentrat pe afaceri, investiții imobiliare și apariții ocazionale în media. Foto: Profimedia CITEȘTE ȘI: Frumusețea oțelului, pusă în valoare într-o bucătărie de lux din Atlanta De la laborator la Dior: un univers colorat al pieselor de design din minerale artificiale Dramaturgia unei băi: poveste de design dintr-o locuință ca o scenă Distribuie articolul pe: