Noul turism mediteranean. Cum transformă arhitectura lui Bofill coasta Albaniei

Pe litoralul Albaniei prinde contur o nouă viziune asupra turismului mediteranean, în care resorturile și hotelurile sunt concepute mai degrabă ca repere arhitecturale decât ca investiții imobiliare. În Dhërmi, influența esteticii arhitectului spaniol Ricardo Bofill modelează o riviera spectaculoasă, desenată strategic pentru a deveni noul hotspot al regiunii.

Experimentul Dhërmi în turismul mediteranean

Dhërmi este o destinație de top pe Riviera Albaneză, renumită pentru apele turcoaz, plajele lungi cu pietriș fin și o viață de noapte activă, fiind una din atracțiile de pe coasta Mării Ionice. Situat la poalele munților, satul combină peisaje dramatice cu o istorie bogată, fiind un centru cultural și turistic esențial în sudul Albaniei. Una dintre cele mai cunoscute plaje, Dhërmi Beach, are o lungime de aproximativ cinci kilometri și este foarte apreciată pentru apele cristaline și facilitățile moderne. Satul vechi de pe deal oferă arhitectură tradițională din piatră, cu peste 40 de biserici vechi și un mix original între relaxare și explorare istorică.

Albania este o țară relativ mică, cu o suprafață de nici 29.000 km², dar cu o diversitate geografică impresionantă: aproximativ 70% din țară este acoperită de munți (Alpii Albanezi în nord, Munții Pindului în sud-est), o coastă spectaculoasă la Marea Adriatică (nord) și Marea Ionică (sud), câmpii fertile care se regăsesc în special în zona de coastă de vest. Dhërmi și restul Albaniei de Sud se dovedesc, mai nou, a oferi o experiență autentică și cu un raport calitate – preț excelent, devenind o alternativă mai sălbatică la litoralul țării vecine – Grecia.

După anii ’90, Albania – stat european care nu este mebru al Uniunii Europene – a cunoscut o explozie de construcții necontrolate: blocuri improvizate, extinderi ilegale, haos funcțional, Tirana fiind simbolul acestui amestec. În ultimii ani însă, statul a început să trateze arhitectura ca pe un instrument de modernizare și branding național, fiind gândite proiecte mari de arhitectură (piațete, bulevarde, turnuri semnate de birouri internaționale) pentru capitală.

Litoralul – inclusiv Dhërmi – a devenit laborator pentru o formulă arhitecturală contemporană, coerentă și exportabilă, pentru a profita de climatul mediteranean și a dezvolta turismul. Mai exact, Albania își construiește viitorul turistic prin arhitectură de autor, transformând riviera într-un loc al experimentului vizual și al dezvoltării controlate.

Bofill intră în scenă în țara în care urmele comunismului se transformă constant

Elementele definitorii ale stilului cu care s-a impus spaniolul Ricardo Bofill – monumentalitate geometrică, ritm, simetrie, jocul volumelor – sunt ușor de adaptat și integrat în peisajul mediteranean al Albaniei, pe care pare că îl completează. Structurile masive se corelează cu solul stâncos și cu relieful unde spațiile terasate se integrează logic și natural. În acest peisaj neregulat, liniile geometrice ale clădirilor în stilul Bofill aduc o anume ordine, iar ritmul vertical al construcției pare să înalte coastele.

Având în vedere existența în zonă a trei proiecte semnate de studioul Bofill Taller de Arquitectura, putem trage concluzia că autoritățile albaneze au căutat o variantă în care arhitectura să devină și recognoscibilă, pentru a construi astfel un brand solid pe o piață a turismului foarte competitivă.

The Veil

Pădurile de foioase care înconjoară Dhërmi acoperă o porțiune semnificativă din suprafața terestră a Albaniei. Zona de coastă este muntoasă, motiv pentru care a fost rareori construită. Mai mult, orice intervenție arhitecturală aici trebuie să răspundă condițiilor existente și să aibă în vedere menținerea protejarea pădurii și, pe ansamblu, echilibrul mediului.

Complexul Vălul (The Veil) a fost construit având în vedere aceste aspecte: clădirile sunt imaginate să se comporte ca un văl ușor sau invizibil care a fost așezat peste teren.

The Veil ocupă două parcele, una mai mare decât cealaltă, pe care sunt distribuite 16 feluri de locuințe – 366 de apartamente și 77 de vilecu diferite dimensiuni și organizare. Modul în care acestea sunt poziționate în peisaj urmează logica topografiei naturale, aliniindu-se cu contururile și așezându-se pe platforme, mai degrabă decât bazându-se pe excavații.

Integrarea în mediu a fost luată foarte în serios. Piatra din surse locale formează o bază, urcând și coborând după forma munților și stabilind o rețea de alei și scări pe tot amplasamentul. Tonurile acestei pietre de pavaj au fost stabilite prin prelevarea de mostre din peisajul natural, din care a rezultat o paletă de patru culori.

În acest cadru, copacii importanți au fost evitați, iar restul vegetației a fost păstrată pe cât posibil. Clădirile se înalță printre copaci pentru a găsi locuri cu vedere asupra Mării Adriatice, găzduind oaspeții în clădiri cu ferestre generoase, balcoane, terase și piscine menite să ofere întregii stațiuni o senzație deschisă și permeabilă.

Deși volumele variază în dimensiuni și configurație, ele sunt unificate prin culoarea și tencuiala fațadei din beton și plăci ceramice glazurate. Această abordare vizează o arhitectură care este absorbită în peisaj în loc să îl eclipseze și poate reflecta lumina și umbra acestuia.

Printre volume, o clădire comunală principală include clubul, restaurantul, sala de sport și câteva piscine. În centrul său, o curte interioară se îndepărtează de limbajul altfel rectiliniu al proiectului pentru a se curba în jurul unui grup de copaci seculari. Aici, rațiunea din spatele acestui design specific devine evidentă, arhitectura lăsând locul peisajului și punându-l în centrul atenției.

Red Sol Resort

Proiectarea oricărei clădiri pe linia Rivierei Albaneze începe cu provocarea terenului său dificil: stânci zimțate și versanți abrupți, vegetație îngroșată de rădăcinile pinilor și chiparoșilor.

Red Sol Resort adoptă o abordare rațională a acestui peisaj, aplicând o structură fină de grilă peste planul solului și creează astfel un cadru în jurul căruia poate fi organizat complexul turistic.

În plan, vilele sunt configurate ca o secvență de pătrate identice, cu „pixeli” din peisajul natural lăsați neatinși pentru utilizare comună. În secțiune, acestea se poziționează la diferite înălțimi, ieșind din grila pătrată pentru a conectarea cu spațiile comune și a găsi un loc cu vedere spre mare.

Aranjamentul vilelor urmează ritmul vertical al topografiei muntoase, cu materiale alese pentru a se raporta strâns la pământ. La nivelul solului, fiecare unitate este închisă și cu propria curte privată. Etajele superioare sunt relativ deschise către împrejurimi, fiecare unitate având o piscină privată pe acoperiș.

Designul Red Sol Resort se inspiră din proiectele de locuințe ale Taller din anii 1970, în special din La Muralla Roja (Zidul Roșu, despre care puteți citi aici). Aceste clădiri au avut precedent în kasbah-ul istoric – o așezare fortificată sau un oraș poziționat strategic în peisaj, adesea aproape de coastă și protejat de forma sa arhitecturală complexă. Acest aspect complex i-a interesat pe arhitecții spanioli deoarece promovează utilizarea comună a spațiilor și resurselor, consolidând relațiile dintre locuitori prin întâlniri în piețe și în alte zone comune, ceea ce duce la o comunitate vibrantă și unită.

Acest aspect al partajării și conectivității comunitare este adoptat în Red Sol Resort, cu vile interconectate printr-o rețea de scări exterioare, poduri și pasarele. Ele se împletesc în jurul piscinelor circulare, teraselor comune și punctelor de belvedere ridicate și asigură stațiunii un aspect crenelat de la distanță. O singură scară grandioasă se întinde pe toată lungimea amplasamentului, spre mare, încadrată arhitectural de un portal, chiar la capătul liniei.

Hotelul Verne

Așa cum Călătorie spre centrul Pământului începe cu o coborâre în necunoscut, tot așa Hotelul Verne își invită oaspeții sǎ coboare în stâncile abrupte ale Dhërmi, unde se găsesc într-un labirint de camere, curți interioare, scări și pasaje.

Hotelul este literalmente ancorat în împrejurimile sale, o relație vizibilă acolo unde roca a fost excavată și lăsată expusă în relief brut. Acest dialog dintre arhitectură și pământ continuă pe tot parcursul: tonul rocii este reflectat în grinzile de piatră de deasupra ferestrelor și ușilor, în timp ce majoritatea pereților sunt finisați cu stuc roz pal. Paleta coloristică rezultată face ca hotelul să fie aproape invizibil de departe, linia acoperișului fiind încorporată în peisaj și punctată de porțiuni de apă puțin adânci.

Dispunerea urmează o grilă asemănătoare proiectului alăturat – Red Sol Resort -, dar la jumătate din dimensiune. Anumite secțiuni ale grilei sunt rupte pentru a crea curți intermediare – spații mici, deschise, carelasă loc luminii, aerului și momentelor de interacțiune socială.

În inima complexului se află o clădire mai mare, care găzduiește facilități comune, inclusiv un bar, un restaurant și o piscină pe acoperiș. Această structură se ridică deasupra camerelor de oaspeți și a parterului, încurajând mișcarea ascendentă și vederea spre mare pentru a reconecta oaspeții cu peisajul din jurul lor.

Ce se întâmplă mai departe?

Apariția acestor obiective arhitecturale poate duce însă la schimbarea tipologiei de vizitatori: de la backpackeri la turiști orientați spre design, gastronomie și experiențe premium. Iar asta ar putea transforma Albania – poate cea mai ieftină țară europeană, în acest moment – sau o parte din ea într-o destinație premium.

Pe de altă parte, având în vedere cum și alte zone – precum capitala Tirana – se înscriu în logica orașelor contemporane, se poate ca și în Dhërmi arhitectura să devină un instrument de branding teritorial. Dhërmi și capitala sunt două fețe ale aceluiași fenomen: o țară care încearcă să-și rescrie identitatea vizuală după decenii de izolare, improvizație urbană și lipsă de infrastructură.