Tirana. Cum se transformă capitala Albaniei, de la buncăre subterane la zgârie-nori

Sunt orașe pentru care centrul istoric înseamnă catedrale, palate și monumente vechi și sunt oraș – așa cum este Tirana – unde pare că ești în fața unui puzzle cu piese lipsă. Capitala Albaniei e un amestec arhitectural rar, care te intrigă, dar nu te lasă să o uiți ușor.

Inima orașului și extremele arhitecturale

Dacă vrei să citești istoria Tiranei dintr-o singură privire, trebuie să te oprești în Piața Skanderbeg. Dacă numele îți sună cunoscut este pentru că în România îl folosim pentru armwrestling. (Skanderbeg este un erou național albanez care a câștigat multe bătălii împotriva Imperiului Otoman și pe care folclorul balcanic l-a descris drept un bărbat cu o forță fizică ieșită din comun.)

Piața centrală este o adevărată scenă pe care se desfășoară istoria țării. Un amestec curajos de epoci, stiluri și ideologii, toate reunite sub supravegherea noilor zgârie-nori.

Într-o latură, descoperi Moscheea Et’hem Bey, intrată în patrimoniul UNESCO. Moscheea este o raritate în lumea islamică (pentru că este pictată și în interior, și în exterior) și, în același timp, este o clădire care a supraviețuit miraculos epocii comuniste, în condițiile în care Albania a fost declarată, în 1967, primul stat ateu din lume.

Chiar lângă ea, Turnul Ceasului adaugă un nou strat de curiozitate. Baza lui din piatră are rădăcini clare în stilul otoman, dar în vârf arhitectura se schimbă brusc într-o fuziune cu influențe venețiene și baroce. Este o adaptare apărută pentru a face loc unui mecanism de ceas modern, adus din Occident.

Te întorci puțin și atmosfera se schimbă radical. Clădirile ministerelor te poartă vizual direct în Italia, cu fațade colorate în nuanțe de galben și portocaliu. În aceeași notă, dar cu un aer mult mai calculat, Banca Albaniei închide latura de vest a pieței, cu o formă curbă și un aer sobru. 

Urmează amprenta arhitecturii sovietice: Palatul Culturii, o structură pentru care însuși Nikita Hrușciov a pus simbolic piatra de temelie, într-o vizită oficială, dar și Muzeul Național de Istorie, cu un mozaic imens la intrare, numit simplu „Albanezii”. 

Un covor de marmură sub privirile giganților din sticlă

Totuși, cel mai surprinzător element din toată această ecuație este spațiul gol, orbitor atunci când este soare, de aproape 40.000 de metri pătrați și pavat cu peste o sută de mii de plăci de marmură și piatră. Aceste materiale provin din absolut toate regiunile Albaniei. Ele unesc simbolic întreaga țară chiar în centrul capitalei sale.

Exact din acel punct central descoperi imaginea care definește cu adevărat Tirana de astăzi. Dincolo de rămășițele otomane, de arcadele italiene și de mozaicurile comuniste, orașul continuă să crească ambițios spre cer, prin fațade de sticlă și oțel.

Terapia prin culoare pe străzile comuniste

Dacă Piața Skanderbeg îți arată fața oficială a orașului, străzile din jur te duc într-o cu totul altă poveste. Dincolo de centrul pietonal, te lovești inevitabil de moștenirea comunistă a cartierelor de locuințe. Aici descoperi un alt capitol al transformării.

La începutul anilor 2000, fațadele gri și deprimate ale blocurilor au primit o viață nouă. Edi Rama, fost primar al capitalei și artist de profesie, a decis să le vopsească în culori puternice și modele geometrice îndrăznețe. A fost un fel de terapie prin culoare pentru un oraș obosit, o primă încercare de a șterge monotonia vizuală și de a readuce optimismul pe străzi.

Orașul secret de sub pașii tăi: Bunk’Art 1 și 2

Și totuși, o mare parte din istoria recentă a țării nu se vede la suprafață. Adevărata traumă a Albaniei se ascunde sub pământ. Din cauza unei paranoii extreme, dictatorul Enver Hoxha a ordonat construirea a zeci de mii de buncăre în toată țara, de teama unui atac care nu a mai venit niciodată.

Astăzi, te poți plimba prin cele mai mari dintre aceste buncăre datorită proiectului Bunk’Art (1 și 2). Cobori zeci de metri prin uși masive din beton și intri într-un labirint subteran rece. Ceea ce a fost conceput ca un adăpost antiatomic pentru elita politică este acum un muzeu al dictaturii și al istoriei recente.

Senzația este copleșitoare. Descoperi expoziții fascinante despre viața de zi cu zi în comunism, metodele poliției secrete și deceniile de izolare, exact în camerele blindate unde regimul plănuia să supraviețuiască apocalipsei.

Din păcate, noi, ca români, găsim aici multe elemente familiare.

Piramida, un monument recucerit de o nouă generație

La suprafață, orașul a păstrat și un monument al megalomaniei absolute. Piramida din Tirana este o structură bizară din beton, ridicată inițial ca muzeu dedicat dictatorului. După căderea regimului, clădirea a fost abandonată, vandalizată și folosită mult timp ca un tobogan periculos de către adolescenții din oraș.

Dar povestea ei nu s-a oprit aici. Recent, Piramida a trecut printr-o reconversie spectaculoasă și a devenit un centru de tehnologie și inovație pentru tineri. Arhitecții au adăugat scări exterioare pe toate laturile, iar acum oricine poate urca liber până în vârf, de unde poți vedea un apus minunat. Monumentul dictaturii a fost cucerit, la propriu și la figurat, de noua generație.

Noul orizont 

După această exorcizare a trecutului, Tirana te readuce brusc în secolul XXI. La finalul plimbării, arhitectura contemporană își cere din nou drepturile printr-o arenă spectaculoasă: Air Albania Stadium.

Fațada exterioară este îmbrăcată în panouri roșii și negre (culorile steagului albanez), iar unul dintre colțurile stadionului se înalță spectaculos și devine un turn de 112 metri cu un hotel de lux, complet integrat în corpul stadionului! Camerele și zonele de relaxare din hotel oferă perspective complet neașteptate asupra orașului și chiar direct asupra gazonului.

Betonul brut poate deveni galerie de artă. Un stadion se transformă într-o experiență de lux, iar griul capătă viață sub un strat de culoare. Tirana, în amestecul ei năucitor, mi-a transmis un singur mesaj: trecutul rămâne o lecție asumată, dar orașul preferă să privească spre viitor.

Foto: Profimedia