CASA LUX Prima platformă de amenajări din România

Incursiune în lumea Harry Potter, într-o casă londoneză de 300 de ani

Incursiune în lumea Harry Potter, într-o casă londoneză de 300 de ani

Foto: Profimedia

Fanii Harry Potter au șansa de a locui pe strada londoneză despre care se crede că a inspirat Diagon Alley: o locuință de 1,7 milioane de lire sterline este de vânzare acolo. Veche de peste 300 de ani, casa – cu două dormitoare și o baie și o suprafață de 70 mp – a fost restaurată prin lucrări care au durat circa zece ani.

Un colț istoric al Londrei

Goodwin’s Court este unul dintre cel mai bine păstrate colțuri istorice ale Londrei, la câțiva pași de Trafalgar Square și Leicester Square, dar ascuns în spatele unor pasaje înguste. Este o alee îngustă (doar doi metri lățime și circa 85 m lungime) care duce spre Covent Garden și care încă respiră atmosfera secolului al XVIII‑lea. Lămpile cu gaz – încă funcționale – creează seara o atmosferă aproape teatrală, iar ferestrele georgiene sunt printre cele mai bine conservate din Londra.

Aleea are o vechime de peste 300 de ani, căci apare în documente încă din 1690, când se numea Fishers Alley, după proprietarul Robert Fisher. Numele actual vine de la Joseph Goodwin, care a construit casele în jurul anului 1690.

Clădirile vizibile azi sunt în mare parte georgiene, cu fațade comerciale tipice epocii: ferestre bombate, lumină naturală maximă, spații mici pentru meșteșugari. Aleea era locuită de croitori, blănari și comercianți de textile, un cartier muncitoresc dens și sărac, ulterior considerat slum, adică o mahala insalubră și improprie locuirii. În 1890 zona a intrat în programul eliminare a acestor locații, dar Goodwin’s Court a scăpat de demolare.

Mulți o consideră inspirația reală pentru Knockturn Alley / Diagon Alley din Harry Potter, datorită atmosferei sale gotice și lămpilor cu gaz. A apărut în producții TV și adaptări ale romanelor lui Charles Dickens, inclusiv în Bleak House (produs de BBC).

Lumea Harry Potter se ascunde într-o casă de aici

Pe această alee există o locuință care se spune că nu doar amintește de Diagon Alley, ci ar fi putut chiar inspira magazinul de baghete magice al lui Ollivander din seria Harry Potter, fiind cândva o mică mercerie.

Imobilul de la numărul 1 – o locuință cu două dormitoare și o baie – pare a fi un rar supraviețuitor al arhitecturii muncitoare georgiene. În timpul restaurării, meșterii au îndepărtat secolele de modificări și au găsit o mare parte din caracterul original intact. La intrare, patru trepte de piatră puternic uzate duc spre ușa de intrare. Originile treptelor lor rămân necunoscute, dar experții cred că nivelul de uzură sugerează că ar putea fi anterioare casei – posibil reutilizate dintr-o structură medievală și mai veche.

În interior, parterul înalt găzduiește o bucătărie cu podea din piatră York, grinzi originale și un șemineu de epocă, dotat cu o sobă Mrs Beeton. Electrocasnice moderne – inclusiv un frigider, congelator, mașină de spălat vase și plită cu inducție – sunt ascunse cu grijă în blaturile de lucru din stejar.

Sufrageria de la parterul înalt are o fereastră mare bombată, care datează de la începutul secolului al XVIII-lea. Casa păstrează amprenta trecerii timpului: petele de pe podea marchează locul unde a stat odinioară un comerciant în fața tejghelei, aluzie la trecutul comercial al clădirii.

O ușă duce către o baie de duș cu gresie în stil georgian, completată cu accesorii antichizate. La etaj, două dormitoare duble păstrează caracteristici originale, inclusiv ferestre cu cercevele, șeminee și podele recuperate, iar mansarda pare neatinsă, oferind o privire rară asupra primelor zile ale casei.

Locuința aceasta, care are doar 70 mp, a fost scoasă la vânzare. În octombrie 2025, presa londoneză menționa un preț de două milioane de lire sterline pentru locuința în cauză, pentru ca, în primăvara lui 2026 să se facă referire la suma de 1,7 milioane de lire sterline pentru aceeași locație. De atunci, locuința apare în continuare ca fiind disponibilă pentru vânzare, deși locuințele istorice din apropierea Trafalgar Square apar foarte rar pe piața imobiliară, iar când o fac prețul lor ajunge și la zece milioane de lire sterline.

Foto: Profimedia

Distribuie articolul pe: