La pas prin cea mai romantică grădină din lume: Giardino di Ninfa

O grădină romantică unică în lume se află la sud de Roma, pe ruinele unui vechi oraș medieval. Giardino di Ninfa a fost, pe rând, un oraș înfloritor și o alternativă pe ruta de transport spre Roma, loc al încoronării unui nou suveran pontif și victimă a conflictelor papale. Istoria zbuciumată au condus spre un statut nou și unic în Europa: ecosistem cu o biodiversitate aparte, crescut în stil boem pe ruinele istoriei sale.

Istoria zbuciumată a Giardino di Ninfa

Aici a fost un oraș medieval prosper – Ninfa, ridicat pe locul unui vechi templu roman dedicat nimfelor apelor, de unde și numele grădinii. În secolul al VIII‑lea, Ninfa intră în administrația papală și devine un punct strategic pe ruta care lega Roma de sudul Italiei, o alternativă la cunoscuta Via Appia, care era adesea inundată.

Începând cu secolul al XI‑lea, orașul este condus de familii nobiliare influente și începe o perioadă în care arhitectura înflorește, iar Ninfa capătă importanță economică și politică. Atât de important devine orașul încât, în 1159, este încoronat aici Papa Alexandru al III‑lea, în biserica Santa Maria Maggiore ale cărei ruine există și astăzi. Aproape 150 de ani mai târziu, Papa Bonifaciu VIII cumpără orașul pentru nepotul său, Pietro II Caetani, marcând începutul unei legături care va defini destinul locului.

În 1382, orașul Ninfa este distrus de trupe, în timpul Marelui Schism, nefiind reconstruit niciodată. Apoi, malaria îi alungă pe ultimii locuitori, iar ruinele rămân abandonate timp de secole.

Din oraș au rămas zidurile, turnurile, fragmentele a șase biserici, ale căror fresce au fost salvate în 1971 și duse la Castelul Caetani din Sermoneta. Prima amenajare peisagistică deosebită – hortus conclusus, o grădină a deliciilor cu citrice rare, fântâni și bazine – apare aici în secolul al XVI‑lea, dar malaria îi alungă din nou pe Caetani.

Abia la sfârșitul secolului al XIX‑lea, familia Caetani revine și începe curățarea ruinelor și plantează primii chiparoși, leandri, fagi și trandafiri, marcând începutul grădinii moderne. În anii 1920, Gelasio Caetani și mama sa creează grădina în stil anglo‑saxon romantic, inspirată de peisagistica britanică. Ruinele devin suport pentru vegetație, iar natura este lăsată să modeleze spațiul. Sunt aduse noi specii, iar Ninfa se transfromă într-un loc de întâlnire pentru scriitori și artiști.

Ultima mare creatoare a grădinii este pictorița Lelia Caetani, care tratează locul ca pe un tablou viu: introduce magnolii, cireși ornamentali și trandafiri cățărători, creează grădina de piatră și susține vegetația refuzând folosirea substanțelor chimice. Ea înființează, în 1972, Fondazione Roffredo Caetani, care administrează grădina și astăzi. Giardino di Ninfa este declarat, în anul 2000, monument natural al regiunii Lazio, datorită valorii sale istorice și peisagistice excepționale.

O diversitate botanică unică în Italia și pe continent

Aici, vegetația este o forță care modelează spațiul prin magnolii uriașe, cireși ornamentali, glicina care ascunde zidurile. Trandafirii istorici îmbracă turnurile abandonate, iar aceri japonezi colorează toamna în roșu intens. Râul Ninfa aduce viață și umiditate, permițând creșterea unor specii exotice precum gunnera manicata (o specie braziliană de rubarbă uriașă), hortensii gigantice și camelii care prosperă neașteptat în acest microclimat blând.

Primăvara, aleile trec pe sub tuneluri roz. Cireșii japonezi au fost plantați în anii ’20 și ’30, iar astăzi formează una dintre cele mai fotografiate zone ale grădinii. Glicina acoperă pergole, ziduri și arcade. În aprilie, parfumul ei inundă grădina, iar florile formează cascade naturale violet.

Magnolia grandiflora și stellata sunt printre primele specii care se impun, în sezonul înfloririi. Cresc la dimensiuni neobișnuite pentru Italia, datorită solului umed și protejat. Florile lor albe, uriașe, creează contraste spectaculoase cu zidurile medievale.

Arțarii japonezi (acer palmatum) cu frunze fine, roșii sau portocalii adaugă profunzime cromatică toamna, când grădina compleșește cu nuanțe calde ruinele vechii cetăți.

Giardino di Ninfa este celebră pentru colecția de trandafiri vechi: Rosa banksiae, Rosa gallica, Rosa moschata. Cresc liber, se cațără pe ziduri, se revarsă peste poduri și ferestre abandonate, astfel că fiecare ruină are propriul „veșmânt” floral.

Prezența râului determină compoziția și viața grădinii

Peisajul botanic este dublat prin reflexia în apele râului Ninfa, al cărui rol în peisagistica locului este determinant. Este elementul care conferă romantism locului și îi imprimă aerul boem, de grădină englezească.

Dincolo de arhitectura locului, râul care traversează grădina este structura vitală care face posibilă această asociere unică de plante provenite din zone geografice diferite. Izvoarele Ninfa sunt extrem de reci și constante, iar apa lor generează un microclimat umed, blând și stabil, care a permis aclimatizarea unor plante de pe trei continente.

Pe malurile râului, cresc salcii plângătoare, aluni, arini, iriși galbeni (Iris pseudacorus) și nuferi alb (Nymphaea alba). Microclimatul a făcut posibilă și adaptarea unor specii exotice precum gunnera manicata, bananieri ornamentali, bambus sau arbori de mătase (Albizia julibrissin). Temperatura apei rămâne aproape neschimbată tot anul, ceea ce protejează vegetația de șocuri termice.

Râul inundă periodic zonele joase, aducând minerale și sedimente care îmbogățesc solul. De aceea plantele cresc cu o vigoare neobișnuită, iar culorile sunt atât de intense.

Vegetația și apa au și alt rol însă: râul este habitat pentru păsări rare, libelule, pești mici, amfibieni și insecte polenizatoare, construind un ecosistem unic și foarte valoros, din punct de vedere al biodiversității. Echilibrul său este atât de delicat încât accesul vizitatorilor este limitat, accesul în grădină fiind permis doar în weekend și de anumite sărbători, de la final de martie și până la începutul lui noiembrie.

Giardino din Ninfa este frecvent inclusă în topurile europene cu grădini istorice, alături de Kew Gardens, Sissinghurst sau Monet’s Garden, fiind un model de model pentru modul în care patrimoniul, peisajul și biodiversitatea au fost integrate și au construit un ecosistem unic, perfect. Are o diversitate rar întâlnită într-un spațiu atât de mic, cu atât mai surprinzătoare cu cât îmbracă un loc vechi, medieval, cnu o structură construită recent.

Foto: Profimedia