În Priștina (Kosovo), una dintre cele mai recognoscibile clădiri ale locului nu are nimic în comun cu imaginea pe care am avea-o pentru o bibliotecă. Cuburi suprapuse, zeci de cupole translucide și o spectaculoasă rețea metalică alcătuiesc o arhitectură care continuă să provoace, la mai bine de patru decenii de la inaugurare. Biblioteca Națională Pjetër Bogdani nu acceptă nicio formă de discreție. Privită de la distanță, pare aproape neverosimilă: o succesiune de volume geometrice învelite într-o plasă metalică, peste care au fost așezate zeci de cupole albe, translucide. Nu seamănă nici cu o bibliotecă tradițională, nici cu o clădire administrativă și nici cu un muzeu în sens convențional. A fost inaugurată în 1982, după proiectul arhitectului croat Andrija Mutnjaković, într-o perioadă în care Priștina se transforma rapid și devenea centrul unor noi instituții culturale și universitare. Astăzi, construcția este considerată una dintre operele importante ale arhitecturii din Kosovo și un reper al patrimoniului modernist al orașului. O clădire construită din contraste Arhitectul Mutnjaković a pornit de la o geometrie extrem de simplă: cubul și cupola. Rezultatul însă este departe de a fi simplu. Volumele cubice sunt grupate într-o compoziție neregulată, iar deasupra lor apar cupolele care filtrează lumina către interior. Totul este înconjurat de o structură metalică formată din elemente hexagonale, ceea ce conferă clădirii aspectul unei construcții aflate simultan în interiorul și în exteriorul unei plase. Este una dintre acele situații în care detaliul care pare pur decorativ are, de fapt, o funcție. Rețeaua metalică ajută la controlul luminii solare, în timp ce cupolele translucide permit pătrunderea luminii naturale în spațiile interioare. Arhitectura spectaculoasă nu este numai o declarație vizuală: ea participă la modul în care biblioteca funcționează. Sursele de arhitectură locale indică existența a 74 de cupole, deși în numeroase materiale despre clădire apare numărul 99. Cele 99 de cupole au devenit aproape o formulă consacrată în descrierea bibliotecii, dar discrepanța dintre surse este un exemplu al felului în care legenda arhitecturală poate ajunge să concureze cu documentația propriu-zisă. Tradiție fără nostalgie Una dintre ideile cele mai interesante ale proiectului este relația cu arhitectura tradițională din regiune. Mutnjaković nu a încercat să reproducă literalmente forme istorice, ci să le transforme într-un vocabular contemporan. Cupola, asociată cu arhitectura bizantină și otomană, este desprinsă de contextul ei tradițional și repetată într-un sistem modern. Cubul, la rândul său, devine modulul de bază al construcției. Împreună, cele două forme produc o arhitectură care trimite discret către trecut fără să se transforme într-o pastişă istorică. Această strategie este importantă pentru înțelegerea clădirii. Această bibliotecă nu este veche și nici nu încearcă să pară veche. Este o interpretare modernistă a unor forme recognoscibile în patrimoniul regiunii. De aici vine și dificultatea de a o încadra într-un singur stil. Este adesea asociată cu brutalismul datorită betonului, geometriei și dimensiunii sale, însă vocabularul arhitectural este mai bogat. Grila de aluminiu, cupolele translucide și referințele regionale îi dau o identitate care depășește estetica brutalistă propriu-zisă. De ce are nevoie o bibliotecă de o astfel de siluetă? Poate tocmai pentru că o bibliotecă nu trebuie să fie doar un depozit de cărți. În proiectul lui Mutnjaković, spațiul pentru lectură este inseparabil de experiența arhitecturală. Lumina devine un material în sine: ea pătrunde prin cupole, este filtrată de structura exterioară și ajunge în interior într-o manieră mult mai difuză decât într-o clădire convențională. În loc să creeze un interior dominat de o singură sursă de lumină, arhitectul distribuie lumina printr-o multitudine de puncte. Cupolele care fac silueta atât de neobișnuită din exterior devin, în interior, dispozitive pentru orientarea și modelarea luminii. Aici se află una dintre cele mai bune explicații pentru aspectul clădirii: ceea ce pare excesiv privit din piață este, în interior, parte dintr-un sistem funcțional. Un interior surprinzător de calm Exteriorul este fragmentat și aproape neliniștit. Interiorul este mult mai controlat. Holurile, scările și sălile de lectură sunt organizate în jurul structurii modulare, iar lumina naturală venită prin cupole schimbă permanent percepția spațiului. Materialele – beton, piatră, metal și sticlă – construiesc un interior care păstrează caracterul modernist al exteriorului, dar îl face mai puțin agresiv. În acest punct, biblioteca își dezvăluie una dintre calitățile sale esențiale: diferența dintre imagine și experiență. Din exterior, pare aproape o sculptură gigantică. Din interior, este o clădire făcută pentru oameni care citesc, studiază, cercetează și petrec ore întregi în liniște. Arhitectura care a supraviețuit istoriei Povestea bibliotecii nu poate fi separată de istoria recentă a Kosovo. Instituția are o istorie care precedă cu mult actualul sediu. Biblioteca Națională a Kosovo a fost fondată în 1944, la Prizren, iar actuala clădire din Priștina a devenit sediul său în 1982. În anii războiului din Kosovo, între 1998 și 1999, clădirea a fost utilizată și în alte scopuri decât cele pentru care fusese concepută, iar colecțiile bibliotecii au avut de suferit. Documentarea ulterioară a clădirii și a patrimoniului său a devenit astfel nu doar un exercițiu arhitectural, ci și unul de conservare a memoriei. Astăzi, Biblioteca Națională Pjetër Bogdani funcționează din nou ca instituție culturală și de cercetare, găzduind colecții, săli de lectură, expoziții și evenimente. Într-un oraș în care arhitectura contemporană continuă să se schimbe, biblioteca rămâne una dintre imaginile definitorii ale Pristinei. Poate că succesul ei vizual nu constă în faptul că este frumoasă într-un sens convențional. Este memorabilă. Iar cele două lucruri nu sunt întotdeauna sinonime. Clădirea lui Mutnjaković nu caută proporțiile liniștitoare ale unei biblioteci clasice. Nu încearcă să fie neutră și nici să se retragă în fundal pentru a lăsa cărțile să fie singurele protagoniste. Face exact contrariul: transformă însăși ideea de bibliotecă într-o experiență arhitecturală. Cuburile, cupolele și rețeaua metalică nu sunt trei gesturi independente, ci părțile unui sistem în care geometria, lumina, tradiția și tehnologia se întâlnesc. Iar ceea ce în fotografii poate părea o construcție stranie devine, privită de aproape, o arhitectură cu o logică precisă. La mai bine de 40 de ani de la inaugurare, Biblioteca Națională din Kosovo continuă să aibă un avantaj pe care multe clădiri contemporane îl pierd rapid: este imposibil de confundat cu orice altceva. Foto: Profimedia CITEȘTE ȘI: Biblioteca „interstelară” din Mexic ordonează milioane de povești în cadru SF, cvadridimensional Metroteka: biblioteca deschisă la metrou aduce lectura în drumul călătorilor din Varșovia Locuință pentru un artist și un istoric: casă a cărților, artei și materialității brute Distribuie articolul pe: