Arhitectură în inima războiului: resortul din domuri colorate construit în insula Ormuz

Ormuz se asociază automat, pentru mulți dintre noi, cu știrile despre războiul din Golful Persic și cu blocada navelor cu petrol. La mică distanță de strâmtoarea Ormuz însă, o insulă cu același nume găzduiește un complex aparte. Aici arhitectura contemporană lasă loc metodelor tradiționale de construcție, readuse în actualitate pentru a da formă unei înșiruiri colorate de case construite pentru comunitate.

Presence in Hormuz s-a dorit a fi un proiect inovator de dezvoltare urbană, culturală și comunitară, realizat de studioul iranian de arhitectură ⁠ZAV Architects pe insula Ormuz din Golful Persic, o suprafață de numai 42 km pătrați din sudul coastei Iranului.

Cele circa 200 de domuri multicolore au fost ridicate pentru a funcționa drept complex cultural, rezidențial și civic și combină zone destinate turiștilor cu spații deschise publice și facilități culturale. Ca strategie de intervenție urbană, proiectul a urmărit să folosească resurse locale (materiale și forță de muncă) pentru a susține comunitatea locală defavorizată economic, dar și să creeze infrastructură turistică sustenabilă care să permită dezvoltare pe termen lung.

Complexul se întinde pe o suprafață de 10.300 mp, dintre care 6.300 mp de spațiu deschis și 4.000 mp de suprafață construită. Domurile sunt utilizate în diverse scopuri, de la rezidențial și până la zone comunitare ori comerciale. Astfel, 130 găzduiesc 17 apartamente cu o capacitate maximă de 85 de oaspeți. Restul sunt galerii, restaurante, cafenele, o cameră de rugăciune, un magazin de suveniruri și puncte de informații turistice.

Domurile au fost realizate folosind tehnica Superadobe, o tehnologie de construcție inițiată de arhitectul iraniano-american Nader Khalili în a doua jumătate a secolului al XX-lea, ca răspuns la un apel NASA pentru identificarea unui mod de a construi locuințe pe Lună și Marte.

Gândită pentru Marte și Lună, implementată în Iran

Arhitecții au studiat morfologia insulei și au ajuns la concluzia că sistemul de pământ bătut și tehnica Superadobe a lui Nader Khalili sunt cea mai potrivită metodă de construcție, având în vedere clima aridă, costul redus și resursele locale, inclusiv capacitatea de lucru a localnicilor și faptul că tehnica poate fi reprodusă ușor de amatori, după o minimă instruire.

Într-adevăr, tehnica Superadobe este una dintre cele mai accesibile, rezistente și sustenabile metode de a construi structuri din pământ, inspirată de tehnic de construcție romane (la bolți și cupole), dar și din alte părți ale lumii precum Orientul Mijlociu, Africa sau Asia Centrală. Nader Khalili a crescut în Iran și a studiat aceste forme vernaculare, care au demonstrat în timp stabilitate, eficiență termică și rezistență la cutremure.

Tehnica implică plasarea în straturi a unor saci umpluți cu pământ și nisip, folosind solul de la fața locului pentru a crea o structură de compresie, precum cupolele și alte forme structurale. Cupolele formează un grup cu alei și alte spații de legătură între ele. Această structură monolitică nu are puncte slabe, fiind foarte rezistentă la cutremure și cu o rezistență termică ridicată.

Culorile exterioare ale domurilor – mustar, roșu cărămiziu, albastru, verde – sunt inspirate de peisajul geologic al insulei, supranumită insula curcubeu a Iranului datorită straturilor minerale colorate. Aici solul este bogat în oxizi de fier, galben și portocaliu din minerale sulfuroase, albastru și verde din depozite de cupru și mangan și alb din săruri și calcar. Arhitecții au preluat această paletă naturală și au transpus-o în culorile domurilor, tencuite cu un material care include ciment, pigmenți minerali și pigmenți rezistenți la ultraviolete.

Interioarele sunt intenționat mai întunecate și mai saturate, pentru a crea o atmosferă de cocon, liniște și reconectare cu natura.

ZAV Architects este un birou de arhitectură cunoscut pentru felul în care combină materialele locale, participarea comunității și intervențiile cu impact socio‑economic, dar și pentru filosofia diferită de arhitectura comercială obișnuită. Au o abordare adaptabilă, low‑tech, sustenabilă, care pune accent pe materiale locale și tehnici tradiționale reinterpretate modern, în ceea ce se poate numi modernitate contextuală.

ZAV pornește de la o observație simplă: tehnicile occidentale de construcție nu funcționează mereu bine în Iran, din motive de climă, economie, cultură, resurse, infrastructură și tradiții constructive. Ei caută variante adaptate ale modernității și proiectează pentru economii fragile. Folosesc tehnici low-tech acolo unde high-tech-ul e scump sau nepotrivit și preferă materiale locale, implicând pe cât posibil comunitatea și meșterii locali, așa cum au făcut și în proiectul Presence in Hormuz.

În cazul de față, apelarea la această veche tehnică de construcție a permis ridicarea complexului – parte a unui proiect mai amplu în zonă – cu un buget mult mai mic decât dacă s-ar fi utilizat metodele convenționale. Potrivit ZAV Architects, costul ridicării celor 200 de domuri a fost de 450.000 de dolari, echivalentul ca preț al unui teren de 200 mp în centrul capitalei iraniene Teheran. Tot ca o comparație, bugetul acestui proiect s-a împărțit între materiale – 35% și manoperă – 65%, în condițiile în care alte proiecte iraniene distribuie 80% din cheluieli spre materiale și doar 20% spre manoperă.

O șansă în așteptare la turism, pentru o insulă dintr-o zonă dificilă

Începând din 2009, când un eveniment artistic local a atras atenția, turiștii au început să redescopere această insulă, într-o oarecare măsură uitată.

Ormuz a devenit dintre cele mai vizitate insule iraniene din Golful Persic, în ciuda lipsei unei infrastructuri turistice, fiind căutată pentru peisajele suprarealiste, plajele multicolore și solul bogat în ocru. Cu toate acestea, din cauza conlfictului armat și a blocadelor recente din regiune, turismul a fost sever afectat, ceea ce are un impact economic considerabil asupra localnicilor.