Mituri desfiinţate despre piatra naturală

Piatra naturală a fost utilizată în construcţia și amenajarea locuinţelor încă din cele mai vechi timpuri. Materialele moderne nu au reuşit să-i ştirbească din popularitate, însă miturile care îi contestă calităţile i-au făcut pe mulţi să o treacă cu vederea.

Iată câteva mituri despre piatră naturală şi câteva motive pentru care nu ar trebui să pleci urechea la ele dacă ai în plan să-ţi reamenajezi casa.

MIT: Trebuie să ai o casă mare dacă vrei să-ţi amenajezi casa cu piatra naturală

Piatra naturală este un material extrem de versatil, care se potriveşte la orice tip de spaţiu. Nu trebuie sa ai o casă foarte mare ca să te bucuri de frumuseţea pietrei, ea poate fi folosită chiar și în apartamente sau garsoniere.  Daca îţi dorești o pardoseală de marmură, însă consideri ca ea nu va da bine într-un apartament, poţi sa uiţi de aceasta preconcepţie, pentru că acest material este destinat oricărui tip de locuinţă.

MIT: Nu ai la dispoziţie prea multe variante de culori sau texturi

Şi de data aceasta avem de-a face cu un mit. Când vorbim despre piatră naturală ne referim și la marmură și travertin, dar și la ardezie sau granit. Fiecare dintre aceste tipuri de piatră vine cu o paletă proprie de culori şi texturi, astfel încât ai o mulţime de opţiuni din acest punct de vedere. Culorile pietrei naturale variază de la nuanţe foarte deschise – marmura – până la tonuri cenuşii, chiar şi negru – ardezie, granit.

Înainte să mergi într-un showroom, caută modele de piatra online pentru a-ţi faci o idee despre culori şi texturi.

MIT: Piatra naturală este un produs de lux, extrem de scump

Piatra naturală este privită ca un produs exclusivist, pe care numai anumite categorii de clienţi şi-l pot permite. Realitatea este însă că acest material nu este unul scump dacă ne gândim la durata lui de viaţă. În timp ce alte materiale nu trec testul timpului şi trebuie înlocuite după câţiva ani, piatra este extrem de rezistentă şi nu trebuie înlocuită decât atunci când vrei să faci o reamenajare.

Pe termen lung, piatra naturală este unul dintre cele mai economice materiale deoarece va rezista cu brio ani de zile. Optând pentru acest material, poți face economii substanţiale deoarece nu va mai trebui să-l înlocuieşti prea curând. Să nu uităm că unele clădiri emblematice de pe mapamond au fost construite sau decorate cu acest material, iar după zeci de ani şi mii de persoane care le-au vizitat, ele încă sunt intacte și îşi păstreaza farmecul.

MIT: Se ingrijeşte greu

O altă idee preconcepută este aceea ca piatra naturală este greu de îngrijit şi că are nevoie de mai multă atentie decat gresia sau faianţa. De fapt, o pardoseală din piatră nu îţi va da prea multe batăi de cap atunci când vine vorba despre curăţenie, atâta vreme cât folosești produse speciale pentru tipul de piatra ales. Practic, în locul detergentului clasic pentru gresie sau faianţă, vei folosi un produs pentru piatră naturală, care are o formulă concepută special pentru a o curăţa si pentru a-i pastra frumuseţea cât mai mult timp.

Dacă optezi pentru utilizarea pietrei în baie sau în alte incaperi cu un grad ridicat de umiditate, poţi apela la impermeabilizarea ei. Este un procedeu extrem de simplu, care va face îngrijirea ei mult mai uşoară. Impermeabilizarea este recomandată şi atunci cand alegi un blat de bucătărie din piatră naturală, astfel încât să eviţi pătarea lui.

MIT: Este un material „rece”

Piatra naturală are renumele de material „rece” si mulţi dintre cei care îşi amenajează locuinţa consideră ca ea va genera mai multe costuri cu încălzirea. Această abordare este corectă doar daca vom compara piatra cu lemnul, însă dacă avem de ales între gresie şi piatra, nu există nicio diferenţă in privinţa temperaturii pe care o pastrează cele două materiale într-o locuinţă. Totodată, daca vrei să instalezi încalzire în pardosele, piatra naturală nu-ţi va ridica niciun fel de probleme.

Ea poate fi folosită cu succes şi în livinguri si chiar şi in dormitoare, nu doar în baie sau în bucătărie. De altfel, un perete placat cu ardezie panel în dormitor sau în living va avea un efect spectaculos şi va da un aer aparte încaperii.

MIT: Nu se mai poartă

Materialele naturale, precum lemnul sau piatra, nu ies niciodată din tendinţe. Anumite stiluri de amenajare se perimează în timp, însă când vorbim despre un produs natural nu poate fi vorba despre modă, ci despre folosirea lui într-un un anumit design, care ar putea fi trecător. O casă decorată cu bun gust va fi mereu una primitoare, indiferent de ce dictează moda.

MIT: Piatra naturală se potriveşte doar cu cu un anumit tip de mobilier=

Când ne gândim la un living cu pardoseala din marmură, ne vine automat în minte și o masă de dining din lemn masiv înconjurată de scaune deosebite, cu aspect de epocă. Este o opţiune viabila de amenajare, însă nu este obligatoriu să ai acest tip de mobilier dacă ai optat pentru piatră naturală.

Piatra naturală nu te ingrădeşte în niciun fel când vine vorba despre celelalte elemente care ţin de decorul interior, însă poţi să ai garanţia că ai făcut alegerile corecte dacă apelezi la un designer de interior.

În ultimii ani, au apărut o mulţime de optiuni de finisaje cu piatra naturală, moderne. În prezent ai la dispoziţie opţiuni multiple de finisaje din piatra naturală – mozaicuri din marmură de culori multiple, paneluri din ardezie, plăci mici de travertin uşor de integrat în orice spaţiu. Acestea se vor potrivi cu mai multe stiluri de mobilier, inclusiv cu unul foarte modern, minimalist, şi nu îţi va fi foarte greu să găseşti obiectele de mobilier care să-ţi placă și care să se încadreze intr-o casă cu finisaje din piatră naturală.

Te-ai lovit până acum de aceste idei preconcepute? Ce alte mituri mai ştii despre piatra naturală? Scrie-ne parerea ta în secţiunea de comentarii de mai jos!

SURSA FOTO:  https://pixabay.com/en/



One thought on “Mituri desfiinţate despre piatra naturală

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *