Situată în Seattle, statul Washington (SUA), această locuință contemporană are o legătură specială cu natura. Întins pe o suprafață de aproape 180 de metri pătrați, proiectul pleacă de la ideea de locuire rurală americană, reinterpretată contemporan, printr-un design premium foarte curat, aproape monolitic. Casa a fost proiectată de biroul de arhitectură Gentry / O’Carroll, din echipa căruia au făcut parte Ashley Skidmore, iar amenajarea pune accent pe spații luminoase, materiale naturale și o conexiune permanentă cu grădina din jur. Locuința a fost construită pe fundația fostei case aflate pe teren (ridicată în jurul anului 1950) și a primit Honor Award în cadrul competiției Residential Design Architecture Awards. Un acoperiș înalt și camere pline de lumină Arhitecții folosesc volumetrie simplă, aproape arhetipală, materiale naturale, robuste și o relație foarte atentă cu peisajul și lumina. De altfel, unul dintre elementele care definesc locuința este acoperișul înclinat, cu grinzi din lemn lăsate la vedere. Acesta este completat de ferestre amplasate în partea superioară a pereților, care permit luminii naturale să pătrundă din abundență în interior. Zona de zi este deschisă și aerisită, iar ușile mari glisante dinspre sud pot fi deschise complet. Astfel, livingul se continuă firesc cu terasa și bucătăria exterioară, iar grădina devine o extensie a spațiului de locuit. Un detaliu interesant este zona de la intrare, inspirată din locuințele tradiționale japoneze. Cu o bancă din lemn și spații de depozitare integrate, spațiul se desfășoară logic și util. Între hol, scara principală și living, un paravan din lemn de stejar alb lasă lumina să circule liber, oferă intimitate și contribuie la aspectul premium al întregii amenajări. Materiale naturale și accente de culoare Într-o abordare tipică arhitecturii din Pacific Northwest, austeră, dar profund conectată la natură, interiorul urmează o paletă de culori deschise, naturale. Mobilierul din stejar alb, pereții finisați cu tencuială decorativă și pardoselile din lemn creează o atmosferă caldă și relaxantă. Lemnul este materialul dominant, folosit în fațade verticale ritmate, în interiorul cald și coerent, dar și în detalii minimaliste, fără ornamente. Materialele sunt alese pentru calitate tactilă, durabilitate, întreținere redusă și integrare în context. Mobilierul din bucătărie și zona de dining se colorează într-o nuanță desaturată de albastru petrol. Contrastul pune în valoare spațiile destinate socializării, aducând un element dinamic fără să strice echilibrul natural al casei. O grădină care completează arhitectura Casa este amplasată într-un cadru natural puternic, iar arhitecții aleg discreția ca strategie. Se urmează o volumetrie joasă, orientată către lumină și peisaj, un acces controlat și amenajarea unor spații exterioare protejate. Dincolo de terasă, terenul urcă ușor pe o pantă, fiind amenajat cu stânci acoperite de mușchi, ferigi și arbori specifici regiunii. Vegetația oferă un fundal natural pentru întreaga casă și creează senzația că locuința este integrată în peisaj. Foto: Kevin Scott CITEȘTE ȘI: Vilă de lux în Malibu: cum arată Toscana adusă pe malul Oceanului Pacific Un duplex din Milano definește luxul prin design personalizat și flexibilitate Un apartament în Poznan cu treceri fluide, dar nu neapărat vizibile Distribuie articolul pe: