Secrete de designer: unde gasim piesele favorite

Pe străzile liniștite ale Parisului se ivesc încrezătoare acele construcții ce odată au definit personalitatea estetică a oraşului. Clădirile neo­clasice ridicate în perioada de glorie a capitalei franceze încă impresionează prin statura impunătoare şi prin frumusețea detaliilor ce le îmbracă fațadele. Cele mai multe dintre ele au fost reabilitate între timp, aşa că siguranța nu mai este o problemă în ceea ce le priveşte, iar decorurile exterioare au fost păstrate. Acesta este şi cazul clădirii care găzduieşte apartamentul de trei camere mobilat de Diego Revollo.

Foto: Alain Brugier
Foto: Alain Brugier

În demersul său decorativ, arhitectul Diego Revollo nu s-a dat în lături de la a achiziționa produse cu personalitate, găsite pe tarabele târgurilor de antichități şi de a le pune laolaltă cu lucrări prestigioase de artă modernă ale unor nume reprezentative, precum Miró, Braque sau Calder, descoperite în celebra Galerie Maeght.

_N0A1153_DxO

Foto: Alain Brugier
Foto: Alain Brugier

În ceea ce privește mobilierul, mare parte dintre piesele aduse în scenă sunt rea­lizate de producători internaționali, precum Georg Jensen, Minotti, B&B Italia, Serge Mouille şi în special Roche Bobois, cu stilul său efervescent şi avangardist. Detaliile nobile sunt nelipsite. Pardoseala din lemn masiv trimite cu gândul la fastul conacelor, în timp ce scafa construită în living integrează în mod discret o sursă de lumină ambientală și maschează inteligent galeria de care sunt prinse perdelele și draperia.

 

Foto: Alain Brugier
Foto: Alain Brugier

 

Foto: Alain Brugier
Foto: Alain Brugier


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *