Domul din Hiroshima. De ce a fost singurul pe care explozia nu l-a distrus total

6 august 1945 este ziua care marchează, în istorie, momentul în care o bombă atomică a fost aruncată asupra orașului japonez Hiroshima.140.000 de oameni au murit, iar orașul a fost distrus total. Paradoxal, o singură clădire a rămas parțial în picioare, printr-un cumul interesant de factori, deși se afla în zona zero a exploziei. Există și astăzi, cunoscută drept Genbaku Dome – monumentul dedicat celor care au murit într-una din exploziile care au pus capăt celui de-al doilea război mondial.

Clădirea a fost proiectată în 1915 de arhitectul ceh Jan Letzel, care a trăit și a lucrat în Japonia, devenind cunoscut mai ales pentru domul din Hiroshima. A preluat la nivel local influențe europene de început de secol XX, cu un dom metalic distinctiv care i-a adus și denumirea. Situată în centrul districtului comercial al Hiroshimei, lângă Podul Aioi, Hiroshima Products Exhibition Hall a fost construită pentru a găzdui expoziții de artă, educație, industrie și comerț.

Bombardamentul atomic și supraviețuirea clădirii

La 6 august 1945, o bombă atomică a explodat la Hiroshima, aproape direct deasupra clădirii, iar toți cei aflați în interior au murit instantaneu. Un cumul de factori a făcut ca structura să rămas parțial în picioare, coloanele verticale rezistând mai bine decât clădirile din jur.

Explozia s-a produs la circa 150 m lateral și 600 m vertical față de dom, iar unda de șoc a lovit nu lateral, ci aproape vertical și înainte să atingă solul. Structurile din lemn și beton ușor din Hiroshima au fost pulverizate de unda de șoc după ce aceasta a întâlnit solul, moment în care presiunea a devenit orizontală și devastatoare. Distanța față de explozie și poziția față de unda de șoc a făcut ca Domul să nu fie ras de pe fața pământului, imobilele fiind mai vulnerabile la presiunea orizontală decât la cea verticală (direcția în care structura era mai puternică).

Structura din pereți portanți groși din cărămidă și coloane din beton armat, dispuse simetric este un alt factor care a permis supraviețuirea clădirii. Jan Letzel a proiectat clădirea urmând tendințele de început de secol XX, care defineau spațiile publice ca supradimensionate structural, construite pentru aflux mare de oameni și proiectate să reziste la incendii și încărcări mari. Practic, erau construcții masive, robuste și, implicit, greu de distrus.

Așa a fost gândită și Exhibiton Hall, cu pereți groși de cărămidă, coloane din beton armat, cu un plan central simetric și deschideri relativ mici. Acest tip de structură rezistă bine la compresiune verticală, se prăbușește greu în mod uniform, având o inerție structurală mare, fapt demonstrat prin modul în care s-a menținut după explozie.

Un rol l-a avut și domul din oțel, care a disipat o parte din energie. Deși nu a rezistat ca formă, el a preluat o parte din unda de șoc, a transmis forțele către coloanele perimetrale și a creat o distribuție relativ uniformă a presiunii. Aplicată pe structura despre care vorbeam mai sus, această presiune nu a mai avut același efect devastator precum asupra clădirilor din jur. Clădirea a fost serios afectată, dar mare parte din construcție a rămas totuși în picioare.

Ruina ca reamintire a dezastrului

Mai mult de 80 de ani mai târziu, Genbaku Dome arată cum soluțiile arhitecturale bine alese pot rezista în timp. Domul din Hiroshima este un caz în care arhitectura și poziția în raport cu centrul exploziei au făcut diferența dintre dispariție totală și supraviețuire parțială.

Astăzi, ruina este păstrată intenționat în starea post-explozie, ca simbol al distrugerii nucleare. Genbaku Dome a devenit memorial pentru cele peste 140.000 de victime și este parte din Hiroshima Peace Memorial Park, fiind inclusă și in patrimoniul UNESCO, în anul 1996.