Aproape de Cercul Polar Arctic, în nordul îndepărtat al Suediei, există Treehotel – un hotel suspendat, camuflat în pădure, unde te poți ascunde într-o lume în care realitatea și iluzia se armonizează. Hotelul din copaci este, de fapt, o serie de căsuțe suspendate pe care designul futurist le ascunde atât de bine în natură, încât ajung să se confunde cu aceasta. Foto: Profimedia Sunt suspendate printre pini, la înălțimi cuprinse între doi și 12 metri, la 8 km de pitorescul sat Harads, iar fiecare dintre camerele Treehotel este viziunea unor designeri scandinavi diferiți. Fiecare imaginează altă lume, prin transpunerea unei idei diferite, urmând aceeași abordare a ecoturismului ca ultim avanpost al civilizației în lumea naturii scandinave sălbatice. Mirrorcube sau casa de oglinda Mirrorcube este una dintre căsuțe: o structură ușoară din aluminiu, proiectată în jurul unui trunchi de copac, o cutie placată cu sticlă cu efect de oglindă. Este doar una din seria de căsuțe a TreeHotel, fiind construitǎ în 2010 de Tham & Videgård, designeri de clădiri publice, clădiri rezidențiale, birouri, case și mobilier. Foto: Profimedia Exteriorul reflectă împrejurimile și cerul şi creează un refugiu pe care aproape nu-l vezi. Interiorul este realizat în întregime din placaj, iar ferestrele oferă o vedere de 360 de grade asupra împrejurimilor. Hotelul fermecător pentru doi, cuibărit printre copaci, este înconjurat de pereți de oglinzi care nu doar reflectă pădurea, dar integrează perfect casa în împrejurimile sălbatice. Dincolo de fațada oglindită se află un balcon secret, care te invită să ieși afară și să savurezi discret priveliștea copacilor. Un amănunt aparte ale construcției este că arhitecții s-au gândit că, din cauza camuflării, păsările ar putea lovi geamurile reflectorizante, astfel cǎ au suprapus o folie ultravioletă transparentă, laminată, în ferestrele de sticlă, pe care o vǎd doar păsările, nu şi oamenii. Foto: Profimedia Hotelul din copac este un spațiu de locuit pentru două persoane, cu un pat dublu, o baie mică, un living și o terasă pe acoperiș. Accesul se face printr-un pod de frânghie conectat la copacul următor. Cuibul de păsări construit pentru oameni A fost construit de designerul suedez Bertil Harström, în 2010, imaginând un cuib uriaș de păsări, în mijlocul căruia este camuflată căsuța. Foto: Profimedia Deși din esterior nu se vede altceva decât o mulțime de crengi, interiorul poate primi în condiții confortabile pînă la patru persoane dispuse să urce pe scara subțire până în cuib. UFO sau OZN-ul dintre copaci Altă căsuță din seria hotelului are forma unui OZN care și-a încheiat călătoria între copacii pădurii scandinave. A fost proiectat în 2011 de Bertil Harström, același care a realizat și căsuța în stil cuib. Foto: Profimedia Accesul – pentru curajoși, am putea spune – se face printr-o scară care coboară din partea de jos a construcției. Experiența înăuntru este una aparte, într-o capuslă care se poate mișca unduitor, odată cu copacii de care este ancorată. Foto: Treehotel.se În interior este spațiu pentru cinci persoane, căsuța fiind dotată cu un pat mare dublu și trei paturi mai mici. Foto: Profimedia Dușul este disponibil în clădirea administrativă, în capsulă fiind doar o mică chiuvetă. Ferestre mici lasă vizitatorii să vadă împrejurimile. Biosfera – casa înconjurată de 350 de căsuțe pentru păsări Biosfera – proiectată de arhitecții danezi Bjarke Ingels Group – este o altă structură aparte adăugată la lista de camere bizare oferite de Treehotel în Laponia suedeză. În timp ce camerele anterioare arătau ca niște cuiburi de păsări și OZN-uri, Biosfera este o structură din sticlă înconjurată de 350 de cuști pentru păsări, creând o cameră atât pentru animale sălbatice, cât și pentru oameni. A fost proiectată împreună cu ornitologul suedez Ulf Ohman, în ideea de a preveni reducerea populației de păsări din zonă, concomitent cu încurajarea ecoturismului. Este gândită pentru doi oameni și, spre deosebire de multe dintre celelalte căsuțe, are duș propriu și o saună, dar și o terasă pe acoperiș, accesibilă în lunile în care nu este zăpadă. Alte patru căsuțe – mai vechi, construite în perioada 2010 – 2016 – au forme nu tot atît de obișnuite, dar sunt tot supendate între copaci, asigurând cazare în sălbăticie, în spații ceva mai mari și mai confortabile. Foto: Profimedia Există și o casă de oaspeți cu șase camere și 14 paturi, care evocă designul anilor 30 – 50 și care asigură nu doar confortul vremilor actuale, ci și dușuri disponibile pentru turiștii din căsuțele suspendate care nu au așa ceva. CITEȘTE ȘI: Arhitectura contrastelor în Norvegia, în restaurantul care coboară în mare Hotel plutitor în Suedia: locul unde peisajul se schimbă continuu De partea corectă a gratiilor: hotelul închisoare care oferă istorie, lux și fantome Distribuie articolul pe: