B&B Italia – brand iconic de mobilier – lansează Amplified, o nouă colecție de mobilier de interior și exterior care include piese semnate de designeri celebri precum Patricia Uquiola sau Antonio Cittero. Cocùn de Antonio Citterio îmbină eleganța și confortul Cocùn este o canapea modulară compusă din cinci elemente, gândită să permită o amenajare fluidă atât în spații largi, cât și acolo unde se dorește intimitate. Cu un spătar ergonomic pe cadru din oțel, tapițat în stofă sau piele, cu o bază căptușită și un profil din aluminiu care conturează o estetică modernă și rafinată. Pernele sunt generoase și oferă maximum de confort, transformând fiecare loc într-o experiență senzorială. Flat. C Frame – forme arhitecturale care definesc spațiul Flat.C Frame este o reedintare a unui sistem lansat în 2008, prin care Antonio Citterio transformă biblioteca și spațiul de depozitare într-un element arhitectural autonom, capabil să se integreze armonios în amenajări contemporane. Structura din aluminiu permite instalări de la pardoseală până la tavan, depășind limitările montajului clasic pe perete. În aceste condiții, sistemul devine ideal pentru diferite tipuri de spații – livinguri, bucătării, spații comerciale – și poate funcționa ca separator, în configurații personalizabile. Tufty-Time 20 reimaginată de Patricia Urquiola Patricia Urquiola’s Icon Reimagined for Comfort and Sustainability La 20 de ani de la apariția unuia dintre cele mai cunoscute modele de canapea, Tufty-Time 20 revine cu o evoluție contemporană a sistemului modular emblematic creat de Patricia Urquiola. Lansată în 2005, canapeaua a redefinit conceptul de confort informal, inspirându-se din detaliile capitonate și din tradiția mobilierului Chesterfield, dar integrând totodată un spirit modern și convivial. Tufty-Time 20 păstrează esența designului original — modularitatea, flexibilitatea și volumele generoase — adăugând un șezut mai înalt, umplutură din poliester reciclat pentru un confort sporit și o structură complet demontabilă, aliniată principiilor economiei circulare. Metropolitan Relax – design atemporal cu efect dinamic Metropolitan Relax – colecția de fotolii iconice semnate de Jeffrey Bernett pentru B&B Italia – recompune conceptul de relaxare printr-un design ergonomic și funcțional. Dotat cu bază rotativă și mecanism de balansare, fotoliul urmărește natural mișcările corpului, oferind susținere fluidă și constantă. Noul spătar cu tetieră integrată asigură confort maxim pentru partea superioară a corpului, transformând Metropolitan Relax în alegerea ideală pentru orice citit ori relaxare. Cu cadru din aluminiu și opțiuni de tapițerie în stofă sau piele, se integrează ușor atât în spații rezidențiale, cât și în medii de business ori spații publice. Canapeaua Charles de Antonio Cittero, într-o variantă și mai versatilă Charles, celebra canapea creată de Antonio Citterio, își reafirmă statutul de simbol al designului contemporan prin aceeași eleganță, cu noi completări care îi extind colecția. Designul original — cu picioare inversate în formă de „L”, cotiere sculptate și perne de spătar libere — rămâne neschimbat, exprimând lejeritate și rafinament. Gama se extinde acum cu bănci, șezlonguri, măsuțe joase și console din lemn, ideale pentru livinguri, spații hibride și pentru birouri. Canapeaua Diesis – tehnică și sofisticare Proiectată în 1979 de Antonio Citterio și Paolo Nava, canapeaua Diesis este o piesă emblematică atemporală, care îmbină inovația tehnologică cu măiestria rafinată. Structura metalică susține pernele tapițate pentru șezut, spătar și cotiere — disponibile în stofă sau piele — în timp ce spatele distinctiv, realizat din oțel armonic îmbrăcat în piele, alături de detalii din aluminiu turnat, accentuează funcționalitatea și eleganța sa sofisticată. Colecția se extinde acum cu alte piese – șezlong, fotoliu fără brațe și măsuțe centrale noi, îmbogățind limbajul formal al Diesis cu soluții modulare versatile și o estetică sculpturală. Foto: internionline.it Distribuie articolul pe: