La șase ani de la crearea sa, o operă în graffiti a artistului stradal Banksy va fi restaurată printr-un proces inedit, ce implică extragerea ei cu o parte din perete și transportul într-o altă locație pentru a fi refăcută. Restaurarea face parte dintr-un proces mai amplu de renovare pe care Zaha Hadid Architects îl derulează pentru refacerea palatului venețian pe care Banksy și-a pictat manifestul legat de criza globală a migranților. The Migrant Child reprezintă un copil care are picioarele în apă și ține în mână o rachetă de semnalizare cu flacără roz, cerând în mod evident evident ajutor. Creată în 8-9 mai 2019, în timpul Bienalei de la Veneția, ca un comentariu acid al lui Banksy privind situația globală a migranților, opera stradală și-a pierdut între timp circa 30% din culoare. Procesul legat de restaurarea operei stradale a început acum două luni și a fost corelat cu fluxurile din canalele Veneției, potrivit Zaha Hadid Architects. Detașarea de pe zidul Pallazzo San Pantalon a fost făcută la final de iulie, fiind parte a unui proces inedit, care a făcut inaplicabile tehnicile tradiționale de restaurare. Porțiunea detașată de pe zi a fost transportată la un laborator unde specialistul în restaurări Federico Borgogni o va plasa pe o structură de tip fagure, care să permită restaurarea și conservarea pe termen lung. La finalul restaurării, opera lui Banksy – una din cele două asumate de artistul britanic în Italia – va fi expusă public. Pallazzo San Pantalon este o clădire istorică din Veneția, datând din secolul XVI, fiind în curs de refacere, printr-un proiect de restaurare urbană derulat de Zaha Hadid Architects. Foto: Profimedia Distribuie articolul pe: