Tbilisi. Lecția georgiană despre armonia contrastelor

Capitala Georgiei este un spectacol vizual rar. Când te plimbi pe străzile lui centrale, ai sentimentul că treci de la un decor de film la altul. Casele tradiționale cu balcoane vechi de lemn se împletesc firesc cu eleganța Art Nouveau, cu moștenirea brutalistă din perioada sovietică și cu reperele futuriste din sticlă. Tbilisi este o lecție despre cum trecutul și viitorul se pot armoniza într-o estetică urbană deosebit de interesantă.

Georgienii, păstrătorii unei identități la răscruce de drumuri

Înainte de a intra în povestea arhitecturii fascinante din Tbilisi, sunt utile câteva informații despre Georgia și georgieni. Este o dezbatere întreagă dacă Georgia este în Europa sau Asia. Ei preferă mai mult apartenența europeană, dar tocmai această poziție a lor – la intersecția dintre Europa și Asia, la un capăt al faimosului Drum al Mătăsii – face ca Georgia să fi fost, de-a lungul istoriei, un premiu râvnit de cele mai mari imperii: persan, otoman, mongol și rus.

Această poziție geografică a forțat poporul georgian să devină un maestru al adaptării, dar și un apărător feroce al propriei identități. Un lucru remarcabil este că au reușit, inclusiv când au fost parte din URSS, să își păstreze limba și scrierea în cele trei variante de alfabet care nu seamănă cu niciun alt alfabet de pe mapamond.

Toate aceste influențe – persane în limbă, artă și meșteșuguri, bizantine în lăcașurile de cult sau gastronomie, rusești în arhitectura neoclasică și pe alocuri asiatice – se regăsesc stratificate pe străzile din Tbilisi. Numai cunoscând acest context poți înțelege amestecul fascinant din zonele istorice ale orașului, într-o plimbare lungă, fără graba de „turist care bifează”.

Balcoanele de lemn, inima tradițională a orașului

Dacă întrebi un localnic care este arhitectura tradițională a zonei, îți va răspunde fără ezitare că este vorba de casele cu balcoanele de lemn.

În cartierul vechi, Dzveli Tbilisi, ele se aliniază deasupra străduțelor abrupte, iar pe malul râului Mtkvari (denumit și Kura), par să plutească deasupra apei. Lemnul este adesea vopsit în nuanțe pastel – albastru prăfuit, verde mentă, ocru pal – și are o „dantelărie” din lemn traforat. Multe au fost construite între secolele XVIII și XIX, într-o perioadă în care orașul se refăcea după distrugerea din 1795. Arhitecții locali au reinterpretat vechile galerii orientale și curțile închise persane într-o formă mai aerisită, adaptată reliefului abrupt din Tbilisi.

Balcoanele georgiene sunt, în esență, verande deschise, construite pe grinzi de lemn care ies mult în afara zidului. Ele reprezintă mai mult decât spații funcționale — erau deseori locuri de socializare, unde se bea ceai, se curățau strugurii, se povestea cu vecinii. De aceea, multe au fost extinse, împodobite, reparate și personalizate de fiecare generație.

Băile termale, un mozaic de influențe

Însăși denumirea orașului Tbilisi provine din acest „tbili”, care înseamnă „cald” și face referire la izvoarele sulfuroase ale orașului. De aceea cartierul Abanotubani, unde se găsesc băile, e poate cel mai spectaculos loc pentru a înțelege rădăcinile orașului.

Băile au fost construite între secolele XVII–XIX, au cupolele rotunde din cărămidă și funcționează și astăzi.

Cele mai cunoscute sunt băile Orbeliani, sau „Baia Albastră”, care a primit acest nume datorită fațadei cu mozaicuri albastre ce amintesc de o moschee iraniană. De fapt, interiorul e un labirint de marmură caldă și abur, o lume care amintește că Tbilisi a fost mereu o punte între Orient și Occident.

Biserici care definesc sufletul orașului

Nu putem vorbi despre Georgia fără a menționa patrimoniul său impresionant de biserici creștine. Țara a adoptat creștinismul ca religie oficială încă din anul 337, fiind una dintre cele mai vechi națiuni creștine din lume.

De aceea, în Tbilisi, cea mai veche biserică datează din secolul VI — Anchiskhati, un exemplu rar de arhitectură medievală timpurie georgiană, cu ziduri groase din piatră și un interior auster. În perioada sovietică, biserica a fost transformată în muzeu, iar apoi în atelier de restaurare a icoanelor.

La polul opus, este Biserica Sfintei Treimi, Sameba — a treia cea mai înaltă catedrală ortodoxă din lume și una dintre cele mai mari clădiri religioase ca suprafață.

Aceasta a fost ridicată după căderea URSS-ului, între 1995 și 2004, pentru a marca cei 2000 de ani de creștinism ai țării. Cu o înălțime de peste 80 de metri, biserica domină orașul ca un manifest de renaștere spirituală într-o eră post-sovietică.

Totuși, cea mai fotografiată biserică din Tbilisi este probabil Metekhi, datorită poziționării sale. Se află pe o stâncă abruptă, deasupra râului, iar lângă ea se află statuia ecvestră a regelui Vakhtang Gorgasali, fondatorul orașului. De aici ai una dintre cele mai frumoase priveliști asupra vechiului Tbilisi, a podurilor și a cupolelor băilor sulfuroase.

Arhitectura sovietică, un capitol aparte

Dar farmecul vechiului Tbilisi nu spune întreaga poveste. Orașul are și un „strat de beton”, născut în anii sovietici, când arhitectura a devenit și un instrument ideologic.

Chiar și la acest capitol orașul își arată personalitatea, pentru că este din nou un amestec chiar șocant vizual, care reflectă atât ambițiile regimului, cât și adaptările locale. De la blocuri bizare, la clădiri sobre, monumentale sau mozaicuri în stațiile de metrou, era sovietică a lăsat multe urme în Tbilisi.

Printre clădirile care nu te pot lăsa indiferent este „Palatul Ritualurilor” (sau Căsătoriilor), construit în 1984. O clădire excentrică, un spațiu monumental dedicat ceremoniei, dar și un experiment arhitectural care combină forme tradiționale georgiene cu expresii moderne.

Ca o picanterie, pe când era în turneu, în 1990, Ian Gillan de la Deep Purple și-a reînnoit aici jurămintele de căsătorie alături de soția sa.

La doar câteva străzi distanță se ridică alt simbol al arhitecturii sovietice: fostul Minister al Autostrăzilor (astăzi sediul Băncii Georgiei). O structură monumentală, cu un design asemănător unui joc de Jenga.

Arhitectura sovietică mai surprinde printr-un detaliu vizual spectaculos: blocurile de apartamente cu pasarele suspendate între ele, cunoscute și sub denumirea de „skybridges”. Aceste construcții ingenioase erau gândite pentru a facilita accesul locatarilor între diferitele corpuri, mai ales pe terenul accidentat al capitalei.

Cel mai cunoscut exemplu se află în cartierul Nutsubidze. Sunt atât de bizare, încât au devenit chiar un obiectiv turistic – pentru o taxă modică poți urca cu liftul și te poți bucura de priveliștea de pe pasarele.

Tbilisi contemporan, orașul de sticlă

Dacă ați crezut că surprizele s-au încheiat și că nu mai încape nimic în acest amalgam de stiluri, culturi și construcții, Tbilisi mai are o haină: cea a orașului de sticlă.

După 2010, în capitala Georgiei a apărut o explozie de arhitectură ultramodernă. Cel mai bun exemplu este Podul Păcii, proiectat de italianul Michele De Lucchi — un pod pietonal din sticlă și oțel, simbol al punții dintre vechiul și noul Tbilisi. În apropiere, tot De Lucchi a semnat fascinanta sală de concerte Rike Park (numită și „Cele Două Tuburi”) — doi cilindri futuriști care par să iasă din pământ, ca o pereche de periscoape uriașe.

Și dincolo de ele, noua Primărie și alți zgârie-nori din sticlă își fac loc în primitorul Tbilisi, care pare decis să includă toate stilurile și să nu aleagă între ele.

Tbilisi nu e doar un oraș al contrastelor, ci un dialog permanent între epoci. Este orașul care te învață că frumusețea nu stă doar în monumente sau arhitectură, ci în felul în care toate aceste straturi de timp și cultură rezonează împreună.