Situat în New York, în cel mai înalt zgârie-nori rezidențial din emisfera vestică și unul dintre cele mai exclusiviste din lume, acest penthouse de lux combină materiale japoneze atipice într-o amenajare contemporană. Aici, stilul Japandi construit prin lemn vechi și piatră nu are nimic comercial, ci se rezumă la esența sa: calm, proporție și design senzorial. Stând în acest spațiu, senzația este că plutești în aer, înconjurat din toate părțile de cer. Plasarea sa în Park Avenue – clădire iconică din New York, cu o înălțime totală de 425 m – oferă o vedere panoramică. Empire State Building este la sud, iar mai departe vezi până dincolo de insula Manhattan, în timp ce, spre nord, orizontul care duce spre Connecticut depășește vastul Central Park. Locuința de 700 mp este delimitată pe exterior de ferestre pătrate, ieșite din fațada de beton a clădirii – element distinctiv pentru arhitectura turnului Park Avenue. Această rigiditate structurală contrastează cu ușurința și rafinamentul extraordinar al artei și arhitecturii japoneze care caracterizează locuința. Proiectul este o colaborare între YUN Architecture din New York, în calitate de arhitect local, și artistul Hiroshi Sugimoto, împreună cu biroul său de arhitectură, New Material Research Laboratory din Tokyo. Unul din motivele implicării lui Hiroshi Sugimoto în acest proiect este și acela că proprietarul – colecționar de artă modernă – deține cîteva lucrări ale arhitectului japonez, pe care a dorit să le integreze în amenajare. Principii wabi-sabi transpuse într-un context high-rise contemporan Proiectul pare construit în jurul ideii de ritual domestic, unde fiecare gest, fiecare traseu, fiecare perspectivă este gândită să inducă claritate, calm, o relație tactilă cu spațiul și o estetică a esențialului. Este un tip de design care nu te copleșește, ci te recentrează. Forma și amplasarea acestei locuințe i-au sugerat arhitectului japonez asemănarea cu un vapor care, luând în calcul rotația Pământului, se deplasează ușor de la vest la est. Un peisaj cu ferestre mari, dreptunghiulare, care se întind în toate direcțiile, permițând priveliști până la capătul pământului și până la capătul apei – acesta a făcut parte din munca mea de mult timp. Mi-am petrecut aproape întreaga viață fotografiind orizontul oceanului, spune arhitectul japonez, autor al unora dintre fotografiile minimaliste existente în reședință. Arhitectul Hiroshi Sugimoto spune că, pentru a da spațiului o notă japoneză, a decis să încorporez tehnici premoderne care nu mai sunt utilizate pe scară largă nici măcar în Japonia. Acestea includ cedrii Yakusugi vechi de peste o mie de ani, cherestea veche folosită în templele din Nara (vechea capitală a Japoniei în perioada Tenpyo) și pietre folosite în grădini în perioada medievală Muromachi. De aceea, multe dintre finisajele interioare au fost aduse direct din Japonia – lemnul recuperat, plăci de piatră reciclate vechi de secole, plăci ceramice lucrate manual și tencuială Shikkui originală. Aceste materiale tradiționale japoneze, combinate cu linii arhitecturale curate și moderne, formează un ansamblu inconfundabil contemporan. Camera de ceai, în special, folosește multă cherestea veche. De fapt, la ieșirea din salonul de ceai și intrarea în sufragerie, o grădină miniaturală pătrată este amenajată ca o insulă care reimaginează insula Manhattan, a cărei imagine se desfășoară sub priviri din orice colț al locuinței. Așa cum Central Park, care poate fi privit din nord, este o machetă a naturii, această machetă este o grădină miniaturală de bonsai. Într-o zi, când vom fi abandonați de natură, rămășițele naturii așa cum era odinioară vor rămâne în acest spațiu ca o grădină de bonsai și ca un peisaj marin atârnat pe perete, mai spune artistul japonez. Iată cum, într-un turc iconic din New York, un penthouse care folosește principiile designului japonez a reușit să creeze intimitate dincolo de panoramele urbane compleșitoare, printr-un mediu contemporan, calm și impecabil proporționat. Foto: Foto: Devon Banks / YUN Architecture CITEȘTE ȘI: Loft în New York: emblematică asociere între contemporan și spațiu industrial Terasa și priveliștea sunt fabuloase, în acest penthouse din New York Când luxul obișnuit plictisește, îți faci penthouse cu patru etaje și tobogan în living Distribuie articolul pe: