CASA LUX Prima platformă de amenajări din România
Ce trebuie să știi când amenajezi singur camera copilului

Foto: Unsplash

Home Utile

Ce trebuie să știi când amenajezi singur camera copilului

Apariția copilului este un moment special în viața fiecărei familii. Crește nu doar numărul membrilor, ci și nevoia de spațiu, fiind necesar un loc în care copilul crește, se joacă și doarme. Iar daca noi, părinții, ne mulțumim și cu mai puțin decât ne trebuie, pentru copii căutam mereu cele mai bune soluții. Iată ce să avem în vedere când amenajăm singuri camera copilului ori spațiul care îi este destinat, ca să fie ușor de adaptat nu doar în primele luni de viață, ci și mai târziu.

Gândește camera copilului în perspectiva

Fie că vom aloca celui mic o cameră întreagă ori doar o parte din alta încăpere, important este să nu pierdem din vedere faptul că el va crește și va avea nevoie de un spațiu care să se modifice odată cu el. De aceea, este nevoie să gândim sustenabil și să facem alegeri care ne protejează bugetul pe termen lung.

Un exemplu este mobilierul cu durata scurta de utilizare, cum ar fi mesele de înfășat ori pătuțurile de lungime medie (lungime de 120 cm).

O masa pentru înfășat – denumire care nu-i mai reflectă corect utilizarea de când scutecele textile au fost înlocuite cu cele de unică folosință – are un cost mai mare decât una obișnuită și va fi utilizată, probabil, o perioada prea scurtă avand în vedere investiția. Daca, la final, nu i se găsește o întrebuințare adecvată, va fi donată ori vândută.

În aceeași situație sunt construcțiile personalizate care „rămân mici” pe măsură ce copilul crește și care, dacă nu apar alți frați care să le folosească, devin piese care nu își justifică integral cheltuiala.

Cât privește spațiul pentru dormit, analizați bine oportunitatea unui pat de mărime intermediara, mai ales că mobilierul și saltelele pe dimensiuni customizate costa mult mai mult decât cele standard. La fel trebuie gândit și în privința decorațiunilor sau altor obiecte cu durata de utilizare prea scurta raportat la preț.

Copiii cresc rapid și nu nici nu-ți dai seama când nu mai vor căsuța, toboganul sau leagănul, ansamblurile de joaca și alte obiecte de decor ori jucării mari și scumpe cu care nu apuca să se joace îndeajuns. Iar când este un singur copil în familie și toate acestea nu trec la un frate mai mic, este și mai clar că achiziția unor lucruri prea puțin folosite nu este o decizie buna.

De aceea, sunt de preferat piesele versatile, care se pot adapta ușor în timp, pe măsură ce crește copilul. Un pat Montessori poate fi adaptat vârstei și folosit pe termen lung, iar unul etajat poate adăposti sub el un birou, mai târziu, în locul jucăriilor.

Construiește un loc sigur

Siguranța celui mic este esențială și se leagă de cum sunt așezate obiectele în camera, dar și de forma și structura lor. Trebuie să fim siguri că, în camera lui, cel mic nu are cum să se cațere și să cadă de pe mobilier ori cu tot cu acesta, că nu are acces la cabluri electrice sau fire în care să rămână agățat și nici în spații înguste, în care -putea bloca sau lovi.

De aceea, orice spațiu de depozitare să aibă uși ce pot fi închise cu sisteme de siguranță. Depozitarea poate fi în rafturi deschise la nivelul solului, la care copilul poate să ajungă fără probleme. Pentru dormit, cele mai sigure sunt paturile Montessori, aflate la nivelul solului și de unde, cel mult, se pot rostogoli dacă evită grilajul demontabil.

Dincolo de asta, mobilierul trebuie bine finisat, să nu aibă marginile în unghi drept, ci ușor rotunjite. Alegeți piese stabile pentru camera copilului, sub care cel mic să nu se strecoare și pe care să nu le poată răsturna. Urmând aceeași idee, evitați mobila pe rotile și ancorați în perete orice piesa care nu este suficient de stabilă ori care este înaltă.

Atenție la ce materiale folosiți în camera copilului și la cum se întrețin. Este de preferar ca lavabila de pe pereți să fie antialergica și antibacteriana, iar vopseaua pentru mobila să aibă nivel de compuși organici volatili (VOC) cât mai aproape de zero.

Totodată, textilele pufoase rețin praf, care favorizează apariția alergiilor. De aceea, sunt de evitat în camera copilului mocheta și covoarele cu fir lung, catifeaua și numărul mare de jucării pluș. În loc, sunt de preferat covoare plate sau cu fir scurt, țesături plate naturale (bumbac, in, cânepă) și jucării din materiale sigure precum lemnul. Alegerea corectă a materialelor ajuta și la menținerea curățeniei cu mai multă ușurință.

Urmărește simplitatea

Lucrurile simple sunt mai ușor de gestionat, iar ideea se aplica și în camera copilului, unde simplitatea înseamnă fără mobilă prea multă, culori și decoruri în exces, dar ordine în dulapuri și sertare și depozitare bine structurată. Nu-i este de folos copilului să aibă un număr mare de jucării la dispoziție, ci mai degrabă doar câteva care să fie înlocuite periodic.

În funcție de vârstă, este de folos ca fiecare copil să își așeze singur lucrurile la loc și să mențină ordinea în camera, lucru mai ușor de făcut când încăperea nu este supraaglomerata. Dacă este obișnuit de mic, înclinația spre ordine se va regăsi ulterior și în alte aspecte ale vieții și-l va ajuta să țină lucrurile sub control.

Spune o poveste prin amenajarea interioară

Este copil, îi plac poveștile, iar asta se regăsește în și camera lui. Culoarea nu este suficientă ca să îi stimuleze imaginația, ci este necesar un concept, o idee de urmat în amenajarea acelui loc. Astfel, decorul camerei lui va fi unitar, iar lucrurile vor avea legătură între ele.

Implicându-l pe copil în alegerea temei și în amenajarea camerei, are posibilitatea de a alege teme, culori și obiecte care îl reprezintă, ceea ce îl ajută să își descopere personalitatea și să își creeze propriile preferințe. Își va iubi camera și va fi mai motivat să o îngrijească, să o țină ordonată atunci când locul reflectă și alegerile lui.

Deși este camera unui copil și culoarea este binevenita, nu trebuie exagerat, pentru a evita suprastimularea. Cam 60% din spațiu este de preferat să fie într-o nuanță de alb ori în culori neutre și doar restul de 40% culoare. Indiferent de alegere, trebuie gândit pe termen lung și găsită o viziune care să permită adaptări odată cu înaintarea copilului în vârstă.

Autocolantele pentru pereți sunt o soluție foarte accesibilă și care se poate îndepărta ușor mai târziu, când copiii vor o schimbare. Pot fi înlocuite cu altele și schimba complet și fără efort major tema camerei sau pot fi îndepărtate cu totul.

În aceeași categorie intră tapetul de tip peel & stick, care se aplică pe tot peretele și se îndepărtează total mai târziu și fără să lase urme de adeziv.

Structurează camera copilului pe zone

Cât este foarte mic, somnul este principala ocupație, apoi vor apărea joaca și studiul. Pentru fiecare activitate și nevoie din viața copilului trebuie alocat un spatiu, fie că este vorba despre somn, învățat, depozitat haine sau jucării ori citit.

Aceste nevoi se modifică constant, odată cu vârsta copilului, iar cea mai mare provocare apare odată cu intrarea la școală, când trebuie asigurat un loc pentru birou. Este de preferat că acesta să aibă lumina naturală din partea opusă mâinii cu care scrie copilul. Dacă aceasta nu este suficientă (camera este spre nord ori ferestrele sunt umbrite de alte clădiri ori de copaci), se poate asigura o lumină artificială permanent.

Foto: Profimedia

Important este că zona de dormit să fie ferita de curenți de aer (deci mai departe de ușa, daca se poate) și de frig (de evitat pereții exteriori). Pentru studiu, să existe loc de scris și eventual pentru un laptop, dar și acces la rafturile cu cărți ori la depozitarea specifica pentru scoală. Departajarea zonelor se poate face și prin culoare – culori mai reci și pastelate pentru zona de somn, culori puternice și calde pentru cea de studiu.

Toate amenajările includ provocări și uneori probleme, iar cele privind camerele copiilor nu fac excepție. Se pot rezolva toate și, cu implicarea copilului suficient de mare să se exprime, soluțiile aduc un beneficiu în designul spațiului, dar și în dezvoltarea celui mic.

Distribuie articolul pe: