În vestul Canadei, o grădină cât aproape 30 de terenuri de fotbal adăpostește o mie de soiuri de plante, de la copaci veșnic verzi și până la exponate botanice istorice. Se numește Butchart Gardens, este situată la aproximativ 21 de kilometri nord de orașul canadian Victoria (provincia British Columbia), este cunoscută la nivel global și atrage vizitatori încă din 1904. De la carieră industrială la grădină spectaculoasă Jennie Butchart – soția unui industriaș venit în Vancouver ca sa construiască o fabrică de ciment – a avut ideea de a transforma un teren industrial abandonat într-un spațiu plin de viață. Pe locul fostei cariere de calcar utilizate de afacerea soțului ei, ea a creat o grădină de 22 de hectare, inspirată de stilul marilor proprietăți din începutul secolului XX. Acest proiect reflectă și o tendință specifică începutului de secol XX, numită „mișcarea de înfrumusețare”, care încuraja transformarea spațiilor industriale în locuri plăcute și verzi. Sute de soiuri, sute de mii de plante De-a lungul timpului, familia Butchart a continuat să dezvolte acest loc, păstrând spiritul original și tradiția de a gândi aranjamentele florale în funcție de anotimp, astfel încât grădina să își păstreze atractivitatea indiferent de sezon. Și iată că astfel reușesc să atragă în jur de un milion de vizitatori anual. Soiurile veșnic verzi – precum tufele de camelie (Camellia japonica), chiparosul de Sawara (Chamaecyparis pisifera), pinul chilian (Araucaria araucana), madronul (Arbutus menziesii) sau pomul de aur (Aucuba japonica) – sunt completate cu plante care se colorează intens toamna precum arțarul japonez (Acer palmatum) ori tufele de arbustul perlelor (Callicarpa bodinieri), care se colorează în mov toamna. Iarna înfloresc tufele de mahonia (Mahonia aquifolium), dar adevăratul spectacol are loc primăvara și vara. Odată ce vremea se încălzește, grădina se transformă într-un paradis botanic. Primele care înfloresc sunt brândușele (Crocus vernus) și anemonele de iarnă (Eranthis hyemalis) cunoscute la noi drept omag, urmate de celelalte plante cu bulbi – lalele, bumbișori (Bellis perennis), lalele imperiale (Fritillaria imperialis). Doar pentru primăvară, peste 300.000 de bulbi sunt plantați și pregătiți pentru înflorire, printre aceștia numărându-se 92 de soiuri de narcise, 191 de soiuri de lalele, peste 50 de feluri de iriși și mai mult de 40 de varietăți de bujor. Vara urmează cu înflorirea a 900 de varietăți de flori, printre care 280 de soirui de trandafiri, 70 de feluri de begonii și peste 40 de soiuri de mușcate. În momentul de față, grădina adăpostește aproape o mie de varietăți de plante, având statut de sit istoric național al Canadei, administrat însă prin metode actuale, sustenabile. Astfel, au sisteme integrate pentru managementul energiei și temperaturii pentru protecția plantelor, dar și pentru combaterea dăunătorilor fără chimicale și pentru reciclarea deșeurilor vegetale. Grădini diferite, într-un singur loc Un lucru special la aceste grădini este modul în care sunt organizate: spațiul este împărțit în „camere” distincte, fiecare cu propriul stil și atmosferă. Una dintre cele mai impresionante zone este Sunken Garden, o grădină ”scufundată” construită în fosta carieră și care a ajuns la forma sa finală după nouă ani de intervenții. Accesul se face pe o scară care coboară aproximativ 15 metri și, odată ajuns jos, descoperi un peisaj cu flori, copaci și arbuști înconjurat de pereți de stâncă. Este un exemplu remarcabil de creativitate și transformare, considerat un moment important în istoria grădinăritului canadian. Un alt exemplu este Grădina Japoneză. Creată împreună cu peisagistul Isaburo Kishida, aceasta oferă 4.000 mp de spațiu liniștit, cu iazuri, poduri și vegetație bogată. Un fag sângeriu (Fagus sylvatica) străjuiește intrarea, fiind unul din arborii istorici ai grădinii, plantat aici în 1906. Peste 200 de rododendroni și azalee cresc în Grădina Japoneză, alături de arțari, cedri japonezi și fagi, iar primăvara târziu solul se îmbracă în florile albastre ale macilor de Himalaya. Grădina de Trandafiri este mai romantică, plină de arcade (30 la număr) și garduri vii. Cu totul, cresc 280 de soiuri de plante, fiind plantate peste 2.500 de fire de trandafiri. În contrast, Grădina Italiană – amenajată pe locul fostului teren de tenis al familiei fondatoare – are un stil mai ordonat și geometric, cu o terasă și un bazin decorativ unde tronează statuia din bronz a lui Mercur, precum și elemente arhitecturale care evocă pe alocuri, Renașterea. Este locul în care sunt plantați peste 22.000 de bulbi care, primăvara, explodează în zeci de culori. Tot aici, regăsim Star Pond – un bazin în formă de stea, cu o fântână centrală – înconjurat de o parte din cele 85 de varietăți de plante ale Grădinii Italiene. Aceste spații au propria istorie: grădinile au evoluat în timp, dar au păstrat structura inițială creată între 1904 și 1939. În apropiere se află și fosta reședință a familiei Butchart, remodelată de arhitectul Samuel Maclure, care amintește că acest loc a fost cândva o proprietate privată. Butchart Gardens este un exemplu de cum natura și designul pot transforma complet un spațiu. A fost declarat sit istoric național al Canadei în 2004 tocmai pentru această combinație rară între istorie, arhitectură și peisagistică. Aici fiecare anotimp aduce ceva nou și fiecare colț spune o poveste. Fie că este vorba despre culorile florilor, liniștea apei sau liniile straturilor de flori, totul contribuie la o experiență care rămâne în memorie. Foto: Profimedia CITEȘTE ȘI: Coreea de Sud înflorește în roz: spectacolul azaleelor regale înflorite Piatra, lemnul și panta sunt actorii amenajării într-o podgorie din Napa Valley În Yucatan, o hacienda face fuziunea între ruină, natură și arhitectură contemporană Distribuie articolul pe: