Dacă ați văzut serialul The White Lotus, știți deja că sezonul doi a declanșat un adevărat fenomen: a transformat San Domenico Palace, din Taormina, într-o vedetă turistică globală. Filmul a folosit arhitectura dramatică a proprietății și grădinile sale suspendate deasupra Mării Ionice pentru a contura un decor cu un amestec rar de opulență și mister. Totuși, chiar dacă nu ați văzut filmul, locul acesta nu are nevoie de un serial pentru a-și demonstra prestigiul. Stabilit în locul unei foste mănăstiri cu o istorie de peste șase secole, este un amestec unic între liniște monahală și rafinamentul ospitalității italiene. Luxul la superlativ, între Marea Ionică și vulcanul Etna Dacă în articolul trecut, despre casele regelui Charles al III-lea din Valea Zălanului, vorbeam despre simplitate și cum luxul are multe forme și înseamnă ceva diferit pentru fiecare, povestea de astăzi este despre un loc care îl duce la superlativ. San Domenico Palace, o fostă mănăstire transformată în hotel, combină extrem de multe elemente care nu te pot lăsa indiferent: istorie, arhitectură, artă, design, personaje celebre și peisaje de vis. Foto: Four Seasons Hotelul este situat pe un promontoriu stâncos din Taormina, între apele de un albastru profund ale Mării Ionice și silueta impunătoare a Muntelui Etna, cel mai activ vulcan din Europa. Foto: Profimedia Dincolo de priveliște, locul își omagiază moștenirea istorică în cel mai bun mod cu putință. Un exemplu sunt cele patru zone verzi: Grădina de Citrice, Grădina Italiană, Solariul și Grădina Belvedere. Ele sunt așezate sub forma unei cruci orientate spre simbolurile Taorminei: vulcanul, teatrul antic, golful și orașul. Un simbol pentru cele patru elemente primordiale: focul, pământul, aerul și apa. Moștenirea istorică, parte din farmecul unic al locului Povestea proprietății începe din 1374, atunci când Damiano Rosso, descendent al unei familii nobiliare siciliene, a oferit reședința sa ordinului dominican pentru a fi transformată în mănăstire.Un detaliu simpatic este că deși asociem viața monahală cu austeritatea, ordinul dominican era faimos pentru somptuozitatea așezămintelor sale. În Sicilia circula chiar o zicală relevantă: „pentru mâncare bună mergi la benedictini, dar pentru lux mergi la dominicani”. Foto: Peter Vitale / Four Seasons Trecerea clădirii la un hotel de lux a fost marcată de un episod demn de un scenariu de film. În anul 1866, statul italian a confiscat toate proprietățile ecleziastice. Când autoritățile au venit să preia mănăstirea, ultimul călugăr rămas, Vincenzo Bottari Cacciola, a refuzat să își abandoneze chilia, iar oficialii i-au luat cheile cu forța. Revoltat profund de acest abuz, monahul a scos asul din mânecă. Păstra în secret testamentul original al fondatorului Damiano Rosso, din 1430. Actul ascundea un detaliu crucial: ordinul primise domeniul doar în grijă, nu și în proprietate. Cu această dovadă incontestabilă, călugărul l-a ajutat pe Prințul Cerami, descendentul direct al lui Rosso, să recâștige legal clădirea. Drept răsplată, monahul a primit permisiunea să locuiască în chilia sa pentru tot restul vieții, în timp ce noul proprietar a transformat ansamblul, în 1896, într-unul dintre primele grand hoteluri din Europa. Hotelul păstrează astăzi Aripa Vechii Mănăstiri (Ancient Convent Wing), amenajată chiar în structura istorică a mănăstirii dominicane din secolul al XIV-lea. Însă, pentru a face față noilor cerințe ale aristocrației europene, Prințul Cerami a construit și a doua structură: Aripa Grand Hotel (Grand Hotel Wing), o bijuterie arhitecturală proiectată în elegantul stil Liberty, versiunea italiană a mișcării Art Nouveau. Foto: Four Seasons În acea perioadă, Taormina devenea una dintre opririle fundamentale în Grand Tour, celebra călătorie inițiatică prin Europa pe care o făceau tinerii aristocrați, artiștii și scriitorii din Occident pentru a-și desăvârși educația. San Domenico Palace a devenit rapid magnetul care a atras elitele lumii. În registrele istorice ale hotelului se regăsesc semnăturile unor personalități legendare: de la regele Eduard al VII-lea al Marii Britanii și scriitorii Oscar Wilde, Anatole France, Tennessee Williams sau Thomas Mann, până la staruri precum Ingrid Bergman, Maria Callas, Elizabeth Taylor, Audrey Hepburn, Greta Garbo, Marlene Dietrich, Sophia Loren sau Richard Burton. Coloane romane și tezaurul din Sala della Grande Madia În ciuda transformărilor și a modernizării complete aduse de preluarea sub umbrela lanțului Four Seasons, sufletul mănăstirii dominicane a rămas intact. Foto: Peter Vitale / Four Seasons Cel mai spectaculos element arhitectural conservat este curtea interioară (The Big Cloister). Acest spațiu a fost proiectat ca o adevărată Grădină a Edenului. Este înconjurat de arcade din piatră, iar pe pereți se pot admira și astăzi fresce originale și mozaicuri valoroase. În timpul unor lucrări minuțioase de restaurare, experții au scos la lumină și coloane romane cu o vechime de peste 2.000 de ani. Foto: Four Seasons Dincolo de ospitalitate, hotelul adăpostește aproximativ 500 de opere de artă comandate de-a lungul secolelor de monahii nobili. Inima colecției se află în La Sala della Grande Madia, încăpere denumită după dulapul antic unde călugării păstrau plantele medicinale. Fostă sală de mese, această galerie expune lucrări din secolele al XVI-lea și până al XIX-lea, care aparțin școlilor siciliene, napolitane și romane. Foto: Peter Vitale/ Four Seasons Designul interior actual unește stilul contemporan chic cu arhitectura istorică. Multe dintre camerele și apartamentele din aripa istorică au fost amenajate prin unirea fostelor celule monahale. Arhitecții au păstrat ferestrele înguste din piatră și tavanele boltite. În schimb, aripa Grand Hotel aduce o atmosferă regală, cu tavane înalte, stucaturi elegante și candelabre din sticlă de Murano. Dialogul dintre artă contemporană, modă și spiritul sicilian Nimic nu este lăsat la întâmplare la San Domenico Palace. Umbrelele de plajă, de exemplu, sunt create, de patru ani la rând, de casa de modă italiană Dolce & Gabbana. Experiența continuă în interiorul hotelului, mai exact în fosta sacristie a mănăstirii care devine, pe durata verii, un pop-up boutique elegant, unde oaspeții descoperă o selecție curatoriată de piese vestimentare, accesorii și creații exclusive, desenate special pentru San Domenico Palace. Foto: Four Seasons San Domenico Palace din Taormina depășește conceptul clasic de ospitalitate și demonstrează că adevăratul lux modern înseamnă conexiune culturală autentică și respect pentru patrimoniu. Iar magia locului se simte dincolo de detaliile arhitecturale sau de faima adusă de micile ecrane. Ea se dezvăluie cu adevărat la apus, atunci când privești vulcanul Etna de pe o terasă parfumată de lămâi și realizezi că faci parte dintr-o operă de artă, din istoria vie a acestui loc. CITEȘTE ȘI: Cele mai frumoase 10 hoteluri din lume, potrivit Trip Advisor Setenil de las Bodegas, satul cu case în stânci din inima Andaluziei Villa San Michele din Florența, unde Renașterea devine spațiu de locuit Distribuie articolul pe: