CASA LUX Prima platformă de amenajări din România
Călătorii autentice. Casa regală din inima Transilvaniei (Valea Zălanului)

Foto: Dana Gonț

Home Travel

Călătorii autentice. Casa regală din inima Transilvaniei (Valea Zălanului)

În seara petrecută la casele Regelui Charles din Valea Zălanului, am luat masa cu un grup de turiști străini. Unul dintre ei, vivace și curios, îmi punea multe întrebări despre România. L-am întrebat și eu cum a ales România ca destinație de vacanță și răspunsul lui m-a surprins: „Am văzut pe internet că în România merg cirezi de vaci pe drum, mi s-a părut fantastic și mi-am dorit să aflu dacă e chiar adevărat. Astăzi chiar le-am văzut, erau pe drum și nu se sinchiseau să se dea la o parte. Am făcut drumeții și am văzut atâtea flori sălbatice, ba chiar și un fluture albastru!”.

Trăim vremuri în care luxul are două forme: una este cea în care este asociat cu materiale prețioase, tehnologie de ultimă oră și exclusivism. A doua, din ce în ce mai prezentă astăzi, este nevoia de autenticitate și reconectare cu natura. Un fluture albastru pe o pajiște cu flori sălbatice.

Cel care a dat tonul în România la această schimbare de paradigmă este Regele Charles al III-lea. Pasiunea sa pentru patrimoniul arhitectural românesc a scos din anonimat sate, case și tradiții uitate de timp și le-a pus pe harta globală a turismului premium. Dacă Viscri a fost mereu mai vizibil și mai accesibil, la Valea Zălanului, o mică așezare din județul Covasna, actualul suveran și-a găsit cu adevărat liniștea. Nu e de mirare că locul se numește chiar King’s Retreat.

Un colț de rai ascuns de timp

Ascuns printre pădurile seculare și colinele blânde ale munților Baraolt, satul Valea Zălanului (sau Zalánpatak) pare un loc suspendat în timp. Ajungi acolo pe un drum de pământ și pietriș și simți, kilometru cu kilometru, cum lași în urmă agitația și zgomotul vieții moderne. Fostul Prinț de Wales a descoperit acest colț de lume în urmă cu mai bine de un deceniu și a fost cucerit instantaneu de armonia perfectă dintre om și mediu.

Satul însuși are o poveste deosebită. El a fost înființat în urmă cu aproximativ patru secole, în jurul unei manufacturi de sticlă care deservea familiile nobiliare din zonă. Pe măsură ce industria s-a stins odată cu trecerea timpului, așezarea a fost ferită de modernizarea brutală din perioada comunistă, tocmai datorită izolării sale geografice.

Proprietatea pe care actualul monarh britanic a achiziționat-o aici a aparținut inițial unui fost judecător care supraveghea activitatea fabricii de sticlă. În loc să demoleze structurile vechi pentru a ridica un complex modern, el a ales calea mai grea, dar infinit mai nobilă: restaurarea minuțioasă.

O restaurare cu respect pentru loc

Valea Zălanului nu este doar o simplă destinație de vacanță, ci un manifest pentru salvarea arhitecturii tradiționale și un exemplu remarcabil de turism sustenabil, construit prin metode și cu materiale locale.

Arhitecții s-au bazat pe priceperea ultimilor meșteri locali, care au folosit lemn, piatră de râu, nisip și var stins. Acoperișurile au fost reparate cu țiglă ceramică recuperată cu grijă de la alte clădiri din zonă.

Nu este perfect, dar este perfect armonios. Pentru că la casele vechi, fiecare defect devine o calitate: este o dovadă a trecerii timpului și a muncii făcute de mâna omului.

Interiorul, un adevărat muzeu transilvănean

Interiorul fiecărei camere este o călătorie în timp. Camerele sunt decorate cu mobilier vechi transilvănean original, salvat din târgurile de vechituri sau achiziționat de la locuitorii din satele vecine.

De la sobele de teracotă, care par mai degrabă opere de artă decât simple surse de căldură, la ceramică, mobilă, obiecte de decor și chiar textile, totul este autentic. E ca și când ai dormi într-un muzeu.

În camerele de pe domeniul regal nu există televizoare, nu există radiouri, iar semnalul la telefonul mobil este slab sau adesea complet inexistent. În schimb există un spațiu comun – „sufragerie” – unde ai acces la bibliotecă. Tot aici, la etaj, se află un ungher discret lângă o fereastră, păstrat cu sfințenie neatins de oaspeți. Este locul preferat de lectură al Regelui Charles.

Un ecosistem susținut de comunitate și natură

Proiectul de la Valea Zălanului merge dincolo de simpla salvare a unor ziduri de cărămidă și lemn. El funcționează ca un ecosistem turistic sustenabil. Mâncarea servită oaspeților provine în mare parte de la micii producători, iar turiștii pot face drumeții sau alte activități în zonă, care să susțină comunitatea.

La fel de important este respectul pentru mediul înconjurător. Curtea și împrejurimile proprietății au fost lăsate într-o stare de sălbăticie controlată. Pajiștile nu sunt tunse la milimetru ca un gazon englezesc, ci sunt lăsate să explodeze de culoare, fiind pline de flori de câmp pe care Europa de Vest le-a pierdut demult.

Într-o epocă în care totul este standardizat, copiat și produs în masă, autenticitatea acestui colț de Românie rămâne o sursă de inspirație pentru iubitorii de design, de simplitate, de autentic și de liniște. Un loc care demonstrează cu o eleganță tăcută că respectul pentru patrimoniu și natură este cea mai durabilă investiție. Regele Charles a afirmat adesea în discursurile sale că Transilvania deține un tezaur de biodiversitate și o simbioză între om și mediu extrem de rare în Europa de astăzi

E suficient să privești casele vechi și să observi un fluture albastru deasupra ierbii necosite, ca să înțelegi de ce oameni din toate colțurile lumii traversează continente ca să ajungă într-un sat izolat din Covasna. Fie că explorează locuințele de sub stânci din Setenil de las Bodegas sau casele tradiționale din Valea Zălanului, călătorii de astăzi nu caută doar o vacanță, ci o formă rară de adevăr și întoarcere la esența lucrurilor simple.

Foto: Dana Gonț

Distribuie articolul pe: