Inclus în selecția Vogue a celor mai buni organizatori de nunți din lume, Preston Bailey aduce perspectiva instalațiilor monumentale la FLOWERX, eveniment dedicat întregii industrii a florilor si evenimentelor private, in ianuarie 2027 la Bucuresti, Romexpo. Un aranjament floral poate schimba atmosfera unei încăperi: aduce culoare, pune în valoare o masă sau transformă un colț discret într-un punct de atracție. În spatele lui se află însă mai mult decât alegerea unor flori frumoase. Contează prospețimea, textura, forma vasului și felul în care toate aceste elemente se întâlnesc. Între 22 și 24 ianuarie, la ROMEXPO, Pavilionul C2 din București, FLOWERX 2027 invită publicul să descopere această lume, prin întâlnirea designului floral cu oamenii și resursele care îl fac posibil. Producători, importatori, distribuitori, floriști și furnizori de vase, accesorii, tehnologie, transport și servicii se reunesc într-un eveniment dedicat întregii industrii a florilor. Pentru pasionații de amenajări, vizita poate deveni un exercițiu de imaginație: cum alegem florile care se potrivesc unui spațiu, ce diferență face un recipient bine ales și cum putem combina formele și culorile pentru a da personalitate casei. Este o ocazie de a privi decorul floral cu mai multă curiozitate și de a descoperi ideile, materialele și priceperea din spatele unei compoziții reușite. Materia, recipientul și spațiul În zona expozițională FLOWERX, povestea florilor continuă la standurile celor care le cultivă, le aduc pe piață sau creează produsele care le pun în valoare. Catalogul acoperă categorii variate, de la flori și producători până la consumabile, vaze, recipiente, obiecte decorative, ambalaje și servicii profesionale. Pentru pasionații de flori și amenajări, întâlnirile cu expozanții sunt o ocazie de a descoperi materiale, de a pune întrebări și de a găsi inspirație pentru propriile spații. Un vas cu o formă neașteptată poate deveni punctul de plecare al unui aranjament, iar textura unui recipient poate pune în evidență delicatețea florilor. Discuțiile de la standuri aduc în prim-plan detalii care contează: cum alegem produsele, cum le combinăm și ce posibilități ne oferă. Demonstrațiile de pe scenă completează această explorare, arătând cum capătă materialele expresie în mâinile profesioniștilor. Vizitatorii pot urmări felul în care florile, recipientele și proporțiile se îmbină într-o compoziție și pot pleca acasă cu idei pe care să le adapteze propriului decor. Lista expozanților confirmați este publicată și actualizată pe flowerx.ro, pentru ca fiecare să își poată pregăti vizita în funcție de produsele și companiile care îl interesează. Preston Bailey și instalația la scară mare Preston Bailey este recunoscut pentru felul în care transformă spațiile prin flori, lumină și concepte scenografice surprinzătoare. În creațiile sale, plafoanele devin grădini suspendate, iar sculpturile și instalațiile florale de mari dimensiuni schimbă complet atmosfera unui loc. Portofoliul designerului cu studioul la New York include proiecte spectaculoase pentru celebrările familiei Ambani din 2024, instalații publice și lucrări precum Water Lilies. La FLOWERX 2027, această viziune va prinde contur chiar la ROMEXPO. În cadrul Masterclass-ului Mastering the Art of Luxury Events, din 22–23 ianuarie, Preston Bailey va lucra alături de cursanți la o instalație de mari dimensiuni, al cărei concept va rămâne secret până la dezvăluirea în fața publicului, pe 24 ianuarie. Participanții vor avea două zile de lucru practic cu Preston Bailey și Greg van G, florist olandez cu activitate în Doha, unde creează decoruri pentru nunți și evenimente de lux. Grupele vor fi organizate pe trei niveluri – începător, intermediar și expert – pentru ca îndrumarea să fie adaptată experienței fiecăruia, iar fiecare cursant să poată înțelege, exersa și contribui la proiect. De la tehnicile de construcție până la detaliile care dau coerență întregului decor, experiența urmărește procesul prin care o idee ambițioasă devine realitate. Materialele de lucru, două pauze de cafea și un prânz cald sunt incluse, iar traducătorii vor facilita comunicarea pe parcursul masterclass-ului. Pentru cursanți, va fi ocazia de a învăța direct de la cei doi designeri și de a face parte din echipa unei creații dezvăluite publicului FLOWERX. Pe 24 ianuarie, programul continuă cu apariția lui Preston Bailey pe scena principală și cu Signature Floral Show, susținut de Greg van G. FlowerX – summit de design floral si evenimente private in Bucuresti Pentru cei care amenajează spații, creează decoruri sau caută inspirație pentru proiectele lor, FLOWERX este un loc în care ideile pot deveni colaborări. Întâlnirile cu expozanții oferă ocazia de a descoperi produse, de a discuta posibilități de personalizare și de a găsi furnizorii potriviți. Catalogul online ajută la pregătirea vizitei, iar conversațiile de la standuri aduc răspunsuri despre oferta fiecărei companii. Vizitatorii își pot alege experiența în funcție de interese: explorarea standurilor cu un bilet Expo sau un program care include și show-urile și întâlnirile cu invitații de pe scenă, prin biletele Expo + scenă. Ambele variante sunt disponibile pentru o zi sau pentru cele două zile de expoziție. Masterclass-ul are acces dedicat și include intrarea în Expo. În etapa Super Early Bird, biletele Expo fără acces la scenă pornesc de la 89 de lei pentru o zi, iar Full Pass, cu acces Expo + scenă în ambele zile, costă 499 de lei. Prețurile includ TVA și cresc odată cu trecerea la etapele Early Bird și Normal. Descoperă expozanții, alege momentele pe care vrei să le urmărești și pregătește-ți vizita pe flowerx.ro, unde găsești biletele și programul actualizat. Parteneri Title Partner: Flowers Market Holland Gold Partners: OzHami și Tessa Roses Transport Partners: TAROM și Rentado Accommodation Partner: Corinthia Hotel Wine Partner: Liliac Catering Partner: Mr. Laziz Coffee Partner: Saint Roastery Media Partners: News.ro, Profit.ro, Life.ro, CasaLux.ro și Casa-gradina.ro Expozanți Flowers Market Holland ProFlorist Tessa Roses Numeroși producători români Informații și bilete: https://flowerx.ro/ro/ Articol susținut de FlowerX. Distribuie articolul pe: