Actorul american Mark Wahlberg are casă nouă: o locuință imensă, pe care a plătit 37 de milioane de dolari, într-o comunitate exclusivistă din Palm Beach, Florida. Denumită Palazzo di Lago, vila de lux este amenajată în stil italian contemporan, inspirată de proprietățile din zona Lacului Como și de aerul seducător al Casino Royale, filmul cu același nume din seria James Bond. Mark Wahlberg – care s-a lansat, în anii 80, ca membru al formației New Kids on the Block, devenind apoi actor – are o avere estimată la 400 de milioane de dolari, fiind proprietarul Wahlburgers, rețea de restaurante specializată în burgeri și care valorează în jur de o sută de milioane de dolari. În septembrie 2025, actorul a vândut către Paris Hilton reședința din Beverly Hills în care a locuit împreună cu familia înainte de a se reloca în la Las Vegas. De acolo este de așteptat acum să se mute în Florida, într-o zonă în care mai locuiesc celebrități precum Selena Williams, Jon Bon Jovi, Silverster Stallone și alții. Opulența este termenul adecvat pentru noua proprietate a lui Wahlberg: are șapte dormitoare și zece băi, sală de masaj și o lagună cu apă sărată, pe lângă alte facilități de lux – teren de tenis, jacuzzi, lift, cramă, sală de cinema și club – care o diferențiază clar de alte proprietăți. Se află pe un teren de un hectar, construcția având o suprafață totală utilă de peste 1.700 mp. Spre comparație, în medie, suprafața locuibilă a unei case, în SUA, este de puțin peste 200 de metri și de numai 48 de metri în România, conform statisticilor oficiale. Reședința impresionează de la intrare cu un hol cu tavan foarte înalt (30 m), mai exact pe înălțimea a două etaje. Pereții din sticlă ai acestuia fac ca zona să fie permanent scăldată în lumină naturală, construind un mediu în care limita dintre interior și exterior aproape nu mai există. Luxul continuă în următoarele încăperi, cu lumină naturală din plin și materiale prețioase precum marmura, catifeaua, lemnul din esențe exotice și cristalul, subliniate de iluminatul sculptural, într-un spațiu care nu pare a avea limite. Un bar placat cu marmură și detalii aurii impune prin jocul de lumină și textură, într-o încăpere care funcționează drept club privat și care este înconjurată de numeroase zone de stat, într-un spațiu care permite socializarea la orice nivel. Pe lângă cramă și candy bar, printre facilități se mai numără sală de cinema și două birouri, pentru diferite întâlniri private. Și aici, marmura, cristalul și lemnul în esențe închise intră în jocuri de texturi și de culoare care creează contraste sofisticate și exclusiviste. Și să nu uităm de dressingul în stil Chanel, de dimensiuni considerabile și el, completat de un altul îmbrăcat în marmură și lemn exotic. Un spațiu considerabil este alocat sălilor de wellness și sport, Mark Wahlberg fiind cunoscut pentru stilul de viață bazat pe activități sportive și pentru antrenamentele zilnice, pornite de la primele ore ale dimineții. Luxul continuă în afara reședinței. O piscină imensă cu apă sărată, cu cascadă, dar și un teren de tenis, joc de șah cu piese imense și multe locuri de relaxare completează peisajul unei locații exclusiviste, definite drept una din reședințele cel mai bine executate din Statele Unite. Dezvoltată în stil italian contemporan după un proiect al designerului american Aldo Stark, reședința își merită din plin prețul de 37 de milioane de dolari, împletind – potrivit Jam Press – atmosfera exclusivistă a caselor din jurul lacului Como cu eleganța rafinată a cazinourilor, inspirată de Cazino Royale – unul din ultimele filme din seria James Bond. Nu este doar o casă, ci este o destinație. Pentru că, privind pe ansamblu, se poate spune că proprietarul casei se bucură de un resort privat superexclusivist. Foto: Jam Press / Jam Press / Profimedia CITEȘTE ȘI: Acasă la Anthony Hopkins: simplitate în locul opulenței (galerie foto) Noua casă a lui Brad Pitt: o vilă de lux în stil spaniol în Los Angeles Acasă la Ozzy Osbourne: excentricitate în stil colonial, într-un conac de 1.000 mp din Los Angeles Design la rang de artă: apartamentul din Manhattan al lui Giorgio Armani (galerie foto) Distribuie articolul pe: