Grădina lui Hercules: cum a fost readusă la viaţă, după 2.000 de ani, o grădină din Pompeii

Știm despre Pompeii ca are cel mai vechi amfiteatru din lume, conservat aproape perfect până ân zilele noastre. Este un loc iconic în apropiere de Napoli, unde pasionații de istorie ori simpli turiști vin să afle povestea orașului îngropat peste noapte în cenușa vulcanului Vezuviu. Puțini știu însă despre sutele de grădini care au murit odată cu orașul. Una din ele a fost refăcută complet, ca mărturie pentru gloria unui oraș care nu era pregătit să dispară.

Renașterea unei grădini a început cu pasiunea pentru arheologie

Acum o sută de ani, o fetiţă născută în mijlocul câmpurilor din York, Nebraska (SUA), a citit o carte numită „Ultimele zile ale oraşului Pompeii”. Atât de mult i-a plăcut, încât a ales să studieze latina (pe lângă matematică) şi să aprofundeze studiul istoriei, pentru a putea desluşi cât mai multe dintre enigmele parţial descoperite ale celebrului oraş înghiţit de cenuşa vulcanică a Vezuviului, în anul 79 e.n.

Pentru un timp, Wilhelmina Jashemski (1910–2007) a predat la colegiu, apoi la facultate, ceea ce deja era o realizare importantă pentru o femeie în acele vremuri, la fel ca şi titlul de Doctor în istorie antică obţinut în 1942. Apoi, la începutul anilor 1960, a plecat în Europa să facă săpături în situl de la Pompeii, unde a descoperit ceva ce nu mai atrăsese nimănui atenţia până atunci: grădina unui parfumier.

În curtea unei case, au fost identificate urme de polen, spori şi plante fosile, găuri în sol, lăsate de măslini, precum şi rămăşiţe de spaliere pentru plante. Astfel, s-a ajuns la convingerea că acolo fusese cândva o grădină luxuriantă, plină de flori plăcut mirositoare şi plante aromatice, din care se extrăgeau esenţe parfumate.

Casa Parfumierului este un domus roman din secolul al III-lea î.e.n., localizat în insula II.8.6 a anticului Pompeii. Interiorul este unul tipic pentru arhitectura vremii şi a regiunii: un coridor cu camere de o parte şi de alta duce la ieşirea din spate, dinspre curte.

O grădină etalon din altele 400, într-un oraș antic cu mult verde

Excavaţiile aici au început în anii 1950, dar grădina a început să fie cercetată abia cu aproape 20 de ani mai târziu. Oraşul Pompeii este recunoscut pentru numărul mare de grădini descoperite aici, peste 400, care au ajutat la creionarea unui portret-tip al tipului de viaţă dus de locuitorii lui.

Deci nu este nimic ieşit din comun că o casă destul de modestă din Pompeii să aibă o grădină, şi ea de dimensiuni destul de modeste, deşi pare că proprietarul a extins-o cândva, probabil după cutremurul din anul 62 e.n., prin demolarea caselor vecine.

În grădină, la jumătatea zidului estic, a fost descoperit un mic altar dedicat lui Hercule, precum şi o statuie a zeului, din marmură, ceea ce a i-a adus numele de „Grădina lui Hercule”. Lângă altar se găsea un tricliniu – un fel de sofa din cărămidă, pe care oamenii se aşezau ca să se odihnească, dar şi ca să ia masa – de dimensiuni generoase. Iar lângă acesta s-au descoperit rămăşite umane, monezi şi inele de aur, unelte de grădinărit, un strigil şi şapte instrumente medicale.

În plus, la intrarea în grădină se află o inscripţie scrisă în latină: „Cras credo”. E parte dintr-o expresie amuzantă, dar şi utilă, folosită de comercianţii acelor vremuri: „Cras credo hodie nihil” – ce poate fi adaptată drept: „Mâine vom vinde pe credit, azi nu”. Iar existenţa în casă a numeroase recipiente din sticlă sau din terracotta, precum şi a multor resturi botanice, a sugerat faptul că, în acest loc, se produceau şi vindeau esenţe şi unguente parfumate.

Producţia nu trebuie să fi fost foarte bogată: grădina are mai puţin de o sută de metri pătraţi, iar pentru o linguriţă de parfum ar fi nevoie de vreo două mii de trandafiri. În plus, pe vremea aceea, un parfum nu putea rezista prea mult, mirosul se altera sau dispărea în câteva zile.

Mai există un element care face ca această grădină să fie unică printre descoperirile din Pompeii: sistemul de irigaţii existent aici, unul complex, ca şi aranjamentele terasate ale grădinii. Apa de ploaie de pe acoperiş era colectată într-un bazin şi două dolia (vase mari de lut, construite iniţial pentru fabricarea vinurilor), iar apa provenită din alte surse era vărsată şi ea într-un dolium mare, aflat colţul de nord-est al grădinii.

Profitând de panta naturală existentă în grădină, de la nord la sud, când vasul cel mare din nord-est se umplea cu apă, aceasta se revărsa în nişte canale care udau plantele, apoi se vărsa în alte jumătăţi de dolia, îngropate în pământ. Tot o jumătate de dolium, aşezată pe o bază de lemn, pare să fi folosit şi pe post de coteţ pentru câinele casei.

În 2025, acest unic sistem de irigaţii a fost refăcut. De altfel, toată casa a trecut printr-un amplu proces de restaurare, însă accentul a fost pus pe re-crearea grădinii originale. Aici au fost plantate peste 2.000 de flori parfumate, trandafiri şi violete, precum şi 1.000 de arbuşti de ghimpe pădureţ, plantă cu frunze bogate în saponină, butaşi de viţă-de-vie, cireşi şi gutui.

Iar acum, Casa Parfumierului cu grădina sa sunt deschise vizitelor turistice, oferind un amestec inedit de arheologie, botanică şi istorie a proceselor antice de fabricare a parfumurilor. O călătorie educaţională şi senzorială unică, prin viaţa de zi cu zi a fostului oraş Pompeii, pe care i-o datorăm, deci, în mare parte, Wilheminei Jashemski.

Această pionieră în arheologia botanică a fost distinsă cu medalia de aur a Institutului de Arheologie din America, pentru realizări deosebite, în 1996, după publicarea celui de-al doilea volum al său dedicat grădinilor oraşului Pompeii. Munca ei poate fi consultată azi în baza de date publică online Gardens of the Roman Empire, care a fost lansată în 2021 şi cuprinde mai mult de 100 de grădini.

Iar pe lângă moştenirea ştiinţifică pe care a lăsat-o prin munca ei, Wilhelmina Jashemski a contribuit şi la emanciparea femeilor într-un domeniu dedicat aproape în totalitate bărbaţilor.

La o adunare prilejuită de aniversarea vârstei de 90 de ani a arheoloagei, mai multe generaţii de femei au povestit cât de mult au fost ele ajutate în carierele lor academică de către fosta lor profesoară – indiferent dacă era vorba de sprijinirea unei mame cu copii adulţi pentru reîntoarcerea la şcoală şi finalizarea studiilor sau, pur şi simplu, de o vorbă bună, o încurajare, un sfat despre cum să nu mai îndure viaţa alături de bărbatul nepotrivit. O femeie cu o viaţă şi carieră model.