Peste lac de Palatul Mogoşoaia, feminitatea și arhitectura modelează o casă aparte

Peste lac de Palatul Mogoşoaia din Ilfov, arhitectura unei locuințe recent construite este definită vizibil de feminitate și nu neapărat de parametri măsurabili. Toate elementele – de la personalitatea proprietarei și până la numele străzii ori căldura interioarelor sub bolți de cărămidă sau penumbra filigranată care înnobilează fațada către grădină – spun o poveste de epocă despre eleganță feminină. 

În proiectul nominalizat la Bienala Naționalǎ de Arhitecturǎ 2025, secțiunea Locuințe individuale, arhitecții şi designerii de la Abruptarhitectura s-au concentrat mai degrabă pe lucruri care au la bazǎ emoția, nu pe elemente măsurabile – metri pătrați ori palpabilul arhitecturii – pentru a construi o reședință definită esențial prin feminitate.

Inspirația a venit din fascinația pentru Palatul de la Mogoșoaia, cu colecția sa de spații cu partiție aparte, cu loggia sa marcantă, oglindit în apele lacului care îl despart de locuința despre care vorbim. Palatul – clădit în secolul al XVII-lea de Constantin Brâncoveanu și care găzduiește acum Muzeul de Artă Brâncovenească – a fost salvat de la ruină de Martha Bibescu, fiind multă vreme un loc de refugiu în afara orașului, înconjurat de câmpuri și păduri.

Teritoriul a fost urbanizat într-un ritm alert și necontrolat după anii 1990, începând cu strada de pe malul opus – care poartă numele Marthei Bibescu – de unde casele privesc către liniștea palatului. De pe malul acestuia însă, peisajul apare alterat, într-un haos arhitectural și edilitar caracteristic, din păcate, pentru întreaga periferie bucureșteană.

Arhitectura dictată de inspirație și simboluri

Arhitecții au proiectat casa de pe strada Martha Bibescu raportându-se la câteva borne esențiale. În primul rând, învecinarea cu palatul de peste lac nu este doar topologică și geografică, ci și una tipologică, împărtășind astfel ca direcție generală de reflecție tema palatului ideal. Așa se face că arhitectura casei a inclus suita de spații egale, dispuse la parter în anfiladă și acoperite cu bolți joase sau înalte, care impun aceeași matrice, cadență si măsură atât saloanelor, cât și camerelor de culcare.

Această anfiladă de spații asemenea, toate cu vedere către grădină, emană în exterior o suită de spații mai slabe, mai fine. Între aceste spații modulate și înseriate cu faldurile și vârfurile piedestalului de beton al terasei, se interpune sera, tot ca un loc al vegetalului circumscris.

Aici regăsim o altă bornǎ invocată de arhitecți – temporalitatea casei, intuită ca timp leneș, măsurat imprecis, solar, în umbre desenate pe zidul de apus. „Horas non numero nisi serenas” (Nu număr orele, cu excepția celor senine – trad) este o expresie latină celebră asociată ceasurilor solare și care, invocând lumina din timpul zilei, amintește, metaforic, însemnătatea momentelor fericite din viețile noastre.

Apoi, există un joc al ambivalențelor care rezidă în diferența substanțială dintre fațada la stradă a casei și cea dinspre grădină. Prima este masivă, expunând galeria cu geamlâc a etajului, care aduce în interior lumina răsăritului și care, seara, lasă la vedere bolțile libere ale etajului.

A doua fațadă – cea din spate – degajă o solemnitate mai domoală, asemenea celei a unei vile toscane, instalată echilibrat într-o atemporalitate care lasă în urmă lumea și se abandonează grădinii, din umbra imperfectă a baldachinelor înveșmântate în plante agățătoare.

Interioare modelate de rotunjimi

Abordarea care a definit exterioarele se continuă în interior, unde elementele de arhitectură sunt susținute printr-o amenajare blândă, calmă, cu accente feminine pronunțate.

Bolțile definesc firesc interiorul, transpunând aici cadența arhitecturii exterioare. Se remarcă tavanele înalte și rotunjite, cu înălțime care variază de la o zonă a casei la alta. Dacă în bucătărie tavanul jos imaginează confortul și intimitatea unui spațiu familial, în zona de luat masa spațiul se desfășoară și pe înălțime, oferindu-se privirii de la înălțimea pasarelei de la etaj. Deasupra scării, un luminator invită lumina prin tavanul boltit, completând cu lumină serenitatea amenajării.

Fundalul neutru deschis primește căldura cărămizii în primul rând prin tavanele boltite, construind un areal care Toscana nu mai pare atât de departe. Bucătăria capătă un ușor vibe retro prin pardoseala cu model repetitiv, care păstrează neutralitatea în contextul unei case unde accentul de culoare este un verde turcoaz cu note pe alocuri diafane.

Spre stradă si spre lac, biblioteca încadrată în culoare, amintește – printr-o pararelă cu ceasul solar din exterior – că cititul este una din bucuriile care merită trăite. Sugestie pe care întreaga arhitectură, abordată atipic, încearcă, într-un fel sau altul, să o transmită.

Foto: arh Vlad Pătru