Walden 7, unde Ricardo Bofill a transformat rezidențialul în comunitate

La 50 de ani de la inaugurare, una din clădirile experimentale ale arhitectului spaniol Ricardo Bofill își menține statutul iconic. Complexul Walden 7 – situat în ruinele renovate ale unei vechi fabrici de ciment – abordează majoritatea problemelor vieții urbane moderne. Structura locuințelor se bazează pe cercetări anterioare ale lui Bofill și pe ideea de a include grădini în spațiile rezidențiale, pentru o calitate sporită a vieții celor care populează locația.

Walden 7 este o clădire de apartamente situată în Sant Just Desvern, lângă Barcelona (Spania) și proiectată de Ricardo Bofill şi de echipa sa de arhitecți de la Taller de Arquitectura. Construcția a început în 1972, fiind inaugurată trei ani mai târziu. A fost ulterior renovată, din cauza daunelor suferite între 1993 și 1995.

Numele clădirii este inspirat de romanul lui B. F. Skinner, Walden Two, care descrie o comunitate utopică și este o referință la romanul Walden al lui Henry David Thoreau. Este remarcată pentru utilizarea modulelor pentru a crea apartamente și multe spații publice comunitare.

Odiseea Orașului în Spațiu și inspirația pentru un proiect realizabil

În anii 1960, obiectivul cercetării la Taller de Arquitectura a fost o nouă abordare a locuințelor urbane. Era nevoie de apartamente care sǎ coste puțin, de bună calitate și densitate mare în orașele spaniole unde, la fel ca în multele națiuni afectate de război la începutul secolului trecut, sistemele de locuințe fuseseră decimate de prăbușirea standardelor socioeconomice, precum și de distrugerea efectivă a betonului.  

Atelierul și-a publicat viziunea în 1968, prin manifestul Către o formalizare a orașului în spațiu, exprimând astfel și dezvoltând metodologia din spatele proiectelor Barrio Gaudí (cartier proiectat tot de Bofill, pe atunci în construcție) și Xanadú (cartier construit tot de ei, în 1968). „Metodologia” descria practic modalitățile de lucru cu volume cubice pentru a forma structuri urbane mari, folosind materiale și procese de construcție elementare, reproducând în același timp calități tradiționale întâlnite în orașele și satele mediteraneene. Publicarea sa avea să dea naștere la alte proiecte sau „experiențe”, mai întâi la Madrid și, mai târziu, la Barcelona.

Prima propunere viza construirea a 1.064 de locuințe pentru un teren de 114.700 de metri pătrați în Moratalaz, Madrid. Ideea era ca apartamentele să fie compuse din multipli ai unui modul de bază pentru a produce o gamă de dimensiuni, de la garsoniere la apartamente cu șase dormitoare, în jurul unui nucleu central care conține facilitățile și circulația.

Extinzându-se pe o grilă cubică, grupurile de module cresc în sus și în exterior, formând terase pe acoperișurile de dedesubt, fie pentru spațiu exterior privat, fie ca parte a unui loc public. Rezultatul este o grădină urbană în spațiu, cu pasaje labirintice și linii de vizibilitate schimbătoare prin găuri în masa construită, precum și apartamente cu soare, aer proaspăt și propriile grădini și priveliști.

Pentru a construi modulele, a fost conceput un sistem simplu, în etape: trei bucăți de beton pe un nod de oțel care se adaptează la orice permutare ortogonală. Diagonala (rampe și scări) necesită un ham suplimentar, iar orice consolă proiectată în structură folosește un sprijin de oțel. Piesele de beton sunt plăci tip waffle cofrate cu oțel reutilizabil, solidificate cu beton turnat și umplute cu un material numit Ytong. Această umplutură poate fi tăiată pentru a modela colțuri moi și balustrade încorporate și acționează, de asemenea, ca o barieră termică excelentă.

Structura omogenă urma să fie amplasată pe un teren neregulat, generând zone de spațiu deschis la parter pentru accesul auto și dotări publice: magazine, ateliere, terenuri de recreere, o biserică și o școală; per total, un cartier multifuncțional, similar cu kasbah-urile și orașele istorice vechi pe care le studiase Taller.

Grupul și-a văzut gândirea reprezentată și în cartea lui Henri Lefebre din 1968 Dreptul la oraș, care cere ca locuitorii să aibă puterea de a participa la producția și transformarea mediului urban. În acest spirit, odată finalizat proiectul, au fost organizate o serie de evenimente pentru a implica publicul în Orașul din Spațiu prin diverse forme de expresie artistică: muzică, teatru, spectacol și arhitectură efemeră.

Walden 7 – cartierul vertical care înlocuiește orașul utopic

Walden 7 pare a fi o versiune la scară mai mică a proiectului Orașul în Spațiu, o construcție rezidențială multifuncțională, cu spații de locuit, dar și pentru servicii, a cărui arhitectură să încurajeze și să dezvolte spiritul comunitar. 

Proiectul inițial includea 446 de locuințe. Cu un buget mai mic decât norma pentru locuințe subvenționate la acea vreme, Walden 7 a fost construit în zona de vest a Barcelonei. Inițial, a fost proiectat ca unul dintro serie de cinci blocuri similare.

Clădirea este compusă din 18 turnuri care sunt deplasate de la baza lor, formând o curbă și intrând în contact cu turnurile vecine, descrise ca un „labirint vertical cu șapte curți interioare interconectate”.

Suprafața dedicată inițial utilizărilor comune a fost redusă pentru a permite un număr mai mare de apartamente. Aceste apartamente sunt formate pe baza unuia sau mai multor module de 28 de metri pătrați, ceea ce creează, pe diferite niveluri, locuințe care variază de la studiouri cu un singur modul la apartamente mari cu mai multe module. Partițiile dintre module pot fi modificate, proiectate să se deplaseze pe măsură ce structurile familiale se schimbă.

Walden 7 a fost proiectat cu ferestre mici și uniforme și fără încălzire centrală. Designul său original includea o baie în mijlocul camerei, pe care majoritatea locuitorilor au îndepărtat-o. Fațada exterioară originală era acoperită cu plăci ceramice mici, roșii, cu un adeziv greșit, creând un pericol pentru pietoni, deoarece plăcile cădeau de pe clădire.

Administrația locală a început repararea structurii în anii 1990, iar o renovare din 1995 a îndepărtat majoritatea plăcilor și le-a înlocuit cu vopsea roșie. Singurele plăci rămase există pe balcoanele mici. Interiorul este vopsit în albastru, violet și galben.

Taller de Arquitectura a ales numele Walden 7 pentru proiect bazat pe romanul science fiction „Walden 2” de B. F. Skinner (1948), care narează vizita unui om de știință într-o comunitate utopică în care mediul construit condiționează comportamentul cetățenilor. Romanul, la rândul său, și-a luat numele de la celebra „Walden” (1854) a lui Henry David Thoreau, o mărturie autobiografică și transcendentală despre cei doi ani pe care autorul i-a petrecut într-o cabană construită de el însuși, într-o pădure din Massachusetts. Structura acestor două piese literare evidențiază aspirațiile lui Bofill și ale echipei sale cu privire la modul de a locui.

Deși clădirea este un complex privat de apartamente, oferă tururi publice. Iar acest lucru arată cât de relevantă este o astfel de construcție pentru zona în care se află și nu numai. Și poate că visul lui Bofill de a construi un Oraș în Spațiu nu s-a îndeplinit în totalitate, dar ideile și creațiile sale i-au asigurat meritat un loc în istoria arhitecturii.

Foto: Profimedia