Clădirile proiectate de arhitecta Zaha Hadid sunt ușor de recunoscut datorită liniilor fluide și a stării de imponderabilitate pe care o transmit. Și mai au ceva în comun: sunt spații publice, largi, care urmăresc un scop extins, adesea cu implicații sociale ori culturale. Cu o singură excepție însă: Starship House sau casa navă spațială. De la Centrul Acvatic al Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012 și până la Opera din Guangzhou sau Galaxy Soho din Beijing, clădirile pe care Zahia Hadid le-a proiectat au devenit repere arhitecturale. Cu toate acestea, în întreaga sa carieră, Zaha Hadid a proiectat o singură locuință privată: Capital Hill Residence, ascunsă într-o pădure din apropierea Moscovei și al cărei aspect aduce mai degrabă a navă spațială decât a locuință. Deasupra pădurii, mai aproape de cer Locuința a fost comandată de omul de afaceri și dezvoltatorul imobiliar Vladislav Doronin, proprietarul lanțului de hoteluri de lux Aman. El și-a dorit o casă diferită de orice exista până atunci, iar Zaha Hadid a proiectat exact acest lucru. Construită pe un teren în pantă, în pădurea Barvikha, reședința pare a pluti la 22 de metri deasupra solului – imagine care i-a adus supranumele de „Casa Navă Spațială” -, urmând singura soluție posibilă pentru dorința clientului: „Vreau să mă trezesc și să văd doar cerul albastru.” Capital Hill Residence este compusă din două volume: unul îngropat în pantă și integrat în peisaj și altul suspendat la 22 m de sol, pentru a oferi panorame deasupra copacilor. Cele două volume sunt conectate prin trei coloane masive de beton, care sunt simultan elemente structurale și organizatoare ale circulațiilor verticale, inclusiv cu ajutorul unui lift din sticlă. Locuința este organizată pe patru niveluri. O mare parte a construcției este integrată în relief, în timp ce dormitorul principal este amplasat într-un turn îngust oferind o panoramă extinsă asupra coronamentului copacilor. Mai exact, nivelul inferior are spații de recreere și piscină interioară, parterul include un living principal, dining, bucătărie și zone de entertainment, la etajul 1 este intrarea, o bibliotecă și camere pentru oaspeți și copii, iar la etajul superior se întind suitele master, cu terase exterioare care oferă panorama peste pădure. Interiorul locuinței continuă abordarea futuristă din exterior, cu liniile care se rotunjesc ușor la colțuri pentru a deveni mai fluide, construind astfel senzația de obiect în mișcare. Reședința include o piscină interioară de aproape 20 de metri lungime, un centru spa, o sală de fitness și chiar un club privat destinat petrecerilor. Spre deosebire de majoritatea proiectelor semnate de Zaha Hadid, amplasate în marile centre urbane, Capital Hill Residence este înconjurată de pini și mesteceni de 20 m înălțime, într-un peisaj natural de o sălbăticie aproape totală. Întregul proiect a fost estimat la aproximativ 140 de milioane de dolari, fiind considerat una dintre cele mai spectaculoase locuințe private construite în ultimele decenii. Ultima creație Zaha Hadid leagă fantasticul de realitate Zaha Hadid s-a stins din viață în 2016, la vârsta de 65 de ani, înainte ca această locuință să fie finalizată. De aceea poate, Capital Hill Residence este privită ca o realizare arhitecturală remarcabilă, dar și ca una dintre ultimele sale creații importante. Capital Hill Residence exprimă foarte bine ideea arhitecturii dincolo de limitele comune, specifică tuturor creațiilor Zaha Hadid. Pe de-o parte, aici arhitectura se eliberează de geometria tradițională, construind cu volume care, în loc să fie rectangulare, urmează linii fluide, sculpturale, de unde și impresia de creație extraterestră. Apoi, arhitectura nu este plantataă artificial în peisaj, iar casa nu este un obiect pus în pădure, ci se dovedește a fi o extensie a topografiei, ca și cum ar fi crescut organic din sol. Dincolo de asta, Capital Hill Residence este o demonstrație de forță tehnică. Utilizarea unor console extreme, coloane sculpturale care sunt simultan structură și circulație și a unor geometrii complexe realizate cu modelare parametrică arată cum arhitectura devine experiment tehnic, testând ideile arhitectului despre inginerie și formă. Foto: Profimedia Pe ansamblu, arhitectura acestei case leagă posibilul de fantastic, fiind un hibrid între fantezie și realitate și o dovadă de ambiție tehnologică care ia forma modernismului vizionar. Prima femeie distinsă cu prestigiosul Premiu Pritzker, echivalentul Premiului Nobel în arhitectură, și laureată a Royal Gold Medal oferită de Royal Institute of British Architects, Zaha Hadid a lăsat în urmă sute de proiecte emblematice care au schimbat peisajul arhitecturii mondiale. Foto: Profimedia CITEȘTE ȘI: Ciuperci ca material de construcție: prima casă din miceliu este construită în Cehia Reîntoarcerea la sălbăticie: cum a fost regenerat peisajul din jurul Lefty Ranch Casele oneste ale vedetelor de la Hollywood: 7 celebrități care nu trăiesc în opulență Distribuie articolul pe:
Când secolul XIV se mută în actualitate: salvarea unei case vechi vine din istorie și materiale actuale