Există plante frumoase, există plante spectaculoase și există Strelizia sau pasărea paradisului, floarea exotică ce pare desprinsă dintr-un peisaj tropical. Oriunde o pui, atrage privirea. Florile ei portocalii și albastre, în formă de „cioc” de pasăre, fac din această plantă un adevărat simbol al exoticului. De aceea, a devenit tot mai populară în designul interior, atât în locuințe contemporane, cât și în spații office sau în zone comerciale. Originea și aspectul Strelitziei Strelitzia reginae provine din Africa de Sud, unde crește în aer liber și ajunge adesea la doi metri înălțime. În Europa și la noi este cultivată mai ales în ghiveci, dar chiar și așa poate deveni o prezență impunătoare. Frunzele ei sunt mari, lucioase, de un verde închis, clasic. Forma lor ovală și textura fermă aduc eleganță încăperii chiar și atunci când planta nu înflorește. Însă adevărata vedetă este floarea. Odată ce se deschide, seamănă cu o pasăre exotică în zbor, cu petale portocalii, un element central albastru și o structură verde ce seamănă cu un cioc, de unde și denumirea sa populară de pasărea paradisului. Este o combinație de culori îndrăzneață și complet naturală, ceea ce o face perfectă pentru decorul unei camere care are nevoie de un accent plin de energie. Foto: Profimedia Un accent exotic care transformă spațiul În design interior, Strelitzia reginae este considerată „plantă – sculptură”. Asta înseamnă că are o siluetă spectaculoasă, care poate funcționa ca un obiect decorativ în sine, exact cum ai folosi o lampă artistică sau o piesă de mobilier de designer. Este un punct focal excelent. Într-un living minimalist sau într-o cameră modernă, o singură strelitzia poate schimba complet atmosfera. Poți avea mobilier simplu, pereți albi sau gri, planta va aduce exact doza de culoare de care ai nevoie. Arată bine pe tot parcursul anului. Chiar dacă înflorește doar de câteva ori pe an, frunzele sale mari sunt suficient de decorative încât să ofere spațiului un aer tropical în permanență. Foto: Profimedia În ciuda aspectului ei exotic, sterlizia se poate încadra în încăperi amenajate în stiluri diferite de design. Scandinav: aduce căldură în decorul dominat de alb și lemn. Modern: contrastează frumos cu liniile drepte și suprafețele lucioase. Boho: se integrează perfect printre fibre naturale, imprimeuri colorate și textile moi. Mediteranean: culoarea florilor se potrivește cu nuanțele de azuriu și portocaliu specifice acestui stil. Aduce un accent natural în încăpere, dar într-un mod elegant. Spre deosebire de alte plante remarcabile prin frunziș ori prin flori, strelitzia aduce un aer ordonat, controlat, datorită frunzelor ei ferme și structurii verticale. Cum o folosești ca element de design interior Dacă ai o strelitzia și vrei să o pui în valoare, iată câteva moduri în care o poți integra în amenajarea diferitelor zone din casă. În living, ca piesă centrală. Așezată la între două ferestre, lângă canapea sau lângă un fotoliu, creează un colț verde elegant. În hol, pentru un impact vizual la intrare. O singură plantă poate defini întregul stil al casei tale chiar din prima clipă. Atenție însă la sursa de lumină, pentru că holurile sunt întunecoase de multe ori, iar planta are nevoie de lumină pentru a înflori. Lângă o bibliotecă, pentru un contrast frumos între verdele natural și culoarea cărților. Într-un birou. Este dovedit că plantele mari reduc stresul și cresc productivitatea. Iar Strelitzia reginae este un „statement piece” care face spațiul creativ și relaxant. În bucătării moderne, strelitzia este folosită tot mai des pentru a crea un echilibru între suprafețele dure și tonurile naturale. Foto: Profimedia Condițiile ideale pentru creșterea Strelitziei Deși arată exotic, nu este o plantă pretențioasă. Trebuie însă să respecți câteva reguli simple: Lumină multă. Este cea mai importantă cerință. Strelitzia are nevoie de lumină puternică zilnic pentru a se dezvolta bine și pentru a înflori. Ideal: lângă o fereastră orientată spre sud sau est. Udare moderată. Vara ud-o când solul începe să se usuce la suprafață. Iarna, redu udările, dar nu o lăsa complet fără apă. Umiditate normală. Nu are nevoie de pulverizare, dar îi place un mediu fără aer uscat excesiv. Ghiveci stabil și sol bine drenat. Temperaturi de interior între 18-25 grade C. Cum faci Strelitzia să înflorească Multe persoane se plâng că strelitzia nu înflorește în primii ani. Este normal: pentru a înflori, are nevoie de rădăcini bine dezvoltate (de obicei are nevoie de un ghiveci puțin mai strâmt), lumină intensă, temperaturi constante și îngrășământ o dată la două săptămâni în sezonul cald Odată ce aceste condiții sunt îndeplinite și planta are în mod constant tot ce îi trebuie, va dezvolta flori superbe, fiecare rezistând chiar și câteva săptămâni. Foto: Profimedia Strelizia, un element decorativ cu personalitate Strelitzia reginae este mai mult decât o plantă frumoasă. Este o prezență, care poate transforma orice spațiu într-un loc mai luminos, mai vesel. Florile ei exotice oferă energie, iar frunzele sculpturale aduc senzația de spațiu aerisit și echilibrat. Este o piesă care construiește ușor decorul în jurul ei, având rolul central asigurat. CITEȘTE ȘI: Curți mici, dar cu personalitate: cum amenajezi spații verzi sustenabile în jurul caselor din București Grădină japoneză: sanctuar al armoniei într-o compoziție cu piatră și vegetație luxuriantă Râuri de purpură: grădini violet care îți taie respirația (galerie foto) Distribuie articolul pe:
Curți mici, dar cu personalitate: cum amenajezi spații verzi sustenabile în jurul caselor din București